Pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, la ieşirea din localitatea Negreni, se circulă doar pe o bandă

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Cluj, pe DN1 Cluj-Napoca – Oradea, la kilometrul 555, la ieşirea din localitatea Negreni către Oradea, se circulă pe o bandă, alternativ, dirijat. Circulația se desfășoară astfel, deoarece în zonă se efectuează lucrări de defrişare (se taie crengi şi arbori care ar putea să se rupă şi să cadă pe partea carosabilă).

Se închide rampa de gunoi din Huedin

Consiliul Județean Cluj a notificat oficial astăzi, 20 martie 2017, Inspectoratul de Stat în Construcții în legătură cu faptul că încep lucrările de închidere a depozitelor neconforme de deșeuri urbane Cluj-Napoca (Pata Rât), Gherla, Turda şi Huedin. Potrivit unui comunicat de presă remis de autoritățile județene, valoarea totală a lucrărilor de închidere a celor patru depozite neconforme este de 33.297.933,79 lei. În ceea ce privește lucrările propriu-zise, acestea vor viza, în principal, profilarea și reconfigurarea depozitelor și acoperirea cu un strat de pământ peste care se va realiza o înierbare…

„Fii polițist pentru o zi” în Huedin

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj va organiza, la nivelul subunităţilor de poliţie din județ, Caravana „Fii polițist pentru o zi”, cu ocazia aniversării Zilei Poliţiei Române. Evenimentul se va desfășura în perioada 17-23 martie a.c., informează ochiulcljean.ro. În orașul Huedin, caravana va poposi mâine, 17 martie, între orele 09:30 și 12:30, în Piața Republicii. În cadrul evenimentului, vor avea loc defilări și prezentări, după cum urmează: mascaţi, câini poliţişti, maşini, dispozitive de detectare a explozivilor şi de dezamorsare a bombelor, tehnica din dotare etc. Totodată, va fi prezentat și autolaboratorul criminalistic mobil destinat cercetării la…

Ziua maghiarilor de pretutindeni sărbătorită şi în acest an la Huedin

Posted by Ildi Topai Ziua Maghiarilor de Pretutindeni este marcată, în fiecare an, în majoritatea localităţilor din Transilvania, fiind comemoraţi eroii din timpul Revoluţiei Ungare de la 1848-1849. În data de 15 Martie 1848 a izbucnit Revoluţia la Pesta (azi Budapesta), zi de 15 Martie ce a devenit simbolul libertăţii şi este sărbătorită ca Ziua Maghiarilor de Pretutindeni: atunci Maghiarii s-au ridicat împotriva Imperiului Habsburgic, pentru un mare stat Maghiar – având la bază o proclamaţie cu 12 puncte, dintre care unul presupunea încorporarea şi lichidarea individualităţii politico-administrative a Transilvaniei…

Află care sunt străzile unde se va întrerupe energia electrică în Huedin în următoarea perioadă

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică in Huedin: Adresa/Localitatea: Huedin: str. Fildului, nr. 1-59, 2-76; str. Viilor; str Vlădeasa – fosta Autogara Intervalul orar: 09:00-17:00 Data întreruperii: 1.04.2017 Adresa/Localitatea: Huedin: str. Horea, nr. 1-45, 2-56; str. Luceafărului, nr. 1 Intervalul orar: 09:00-17:00 Aceste întreruperi   sunt  necesare pentru asigurarea unei bune funcţionări a instalaţiilor, conform comunicatului dat publicității azi.

Circulație îngreunată pe DN1 Huedin – Oradea

Un accident rutier s-a petrecut în această dimneață pe DN1 Huedin – Oradea. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în accident au fost implicate două autovehicule (o autoutilitară și o cisternă, încărcată cu adeziv). Din cauza accidentului, circulația a fost oprită total la kilometrul 587, în zona localității Groși. La această oră se circulă în condiții normale, traficul fiind reluat.

Bărbat găsit decedat în canalul de aducțiune din Gilău

Un bărbat a fost găsit mort în canalul de aducțiune din Gilău. Acesta a ajuns în apă în urma unui accident, scrie ziarulclujean.ro. Potrivit martorilor, bărbatul a fost luat de curenți în momentul în care s-a aplecat să se spele pe mâini. Mai mulți localnici au surprins momentul și au sunat imediat la 112. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost scos din apă abia după 5 ore de căutări. Bărbatul decedat este din Târgu-Mureș și se afla în Gilău pentru târgul de animale. Cadavrul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală…