Pompierii clujeni au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o casă de vacanță din localitatea Rugășești, comuna Mărișel. „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii Gilău cu o autospecială pentru stingerea incendiilor. Pompierii au găsit acoperișul casei și un perete cuprinse de flăcări, pentru stingerea cărora acționau mai mulți localnici. Lichidarea flăcărilor a fost realizată la scurt timp după sosirea pompierilor, astfel încât a fost împiedicată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite. Nu au fost persoane care să solicite consult medical”, transmite…
Zi: 7 aprilie 2024
În sfârșit s-a hotărât: Mircea Moroșan candidează pentru un nou mandat
După „n” discuții cu Daniel Buda și Alin Tișe, Mircea Moroșan s-a lăsat înduplecat și a decis să candideze la primăria Huedin, sigur, în urma unor calcule electorale pe toamnă, la alegerile parlamentare, calcule care pot avea la bază promisiuni, însă până la toamnă PNL trebuie să-și scoată cămașa la locale și mai ales europarlamentare iar prestația conducerii PNL de la București doar încurcă filialele tari cum e cea din Cluj, nu ajută deloc. Pe lângă „Moro” cam nici un candidat liberal nu făcea probabil față asaltului dat de Oana…