Profesorul universitar și rectorul UBB Daniel David a primit luni, 23 decembrie, aviz favorabil în comisiile din Parlament pentru a ocupa funcția de ministru al Educației și Cercetării. Într-o discuție cu jurnaliștii, David a anunțat că bugetul Ministerului Educației și Cercetării din 2025 trebuie să fie mai mare decât a fost în 2024. „Este clar că bugetul trebuie să fie mai mare decât a fost anul trecut. Acum, cât va fi de mare, nu știu. Sunt discuții, depinde cum merge economia țării. Dar bătălia și ideea că educația și cercetarea trebuie…
Lună: decembrie 2024
Camion cu porci, răsturnat la Negreni
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente pe raza localității Negreni, unde s-a produs un accident rutier, transmite ISU Cluj. Din primele date, remorca unui autocamion s-a răsturnat. Autocamionul transporta porci, iar forțele de intervenție asigură zona accidentului. În paralel, din dispeceratul integrat ISU-SAJ au fost anunțate autoritățile cu competențe în gestionarea situației.
Incendiu la un hambar din Mărcești, din cauza unei țigări
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această seară pentru a stinge un incendiu care a cuprins o anexă gospodărească în localitatea Mărcești, comuna Râșca, transmite ISU Cluj. Apelul de urgență a venit în jurul orei 17.45, astfel că echipajele ISU s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă. Incendiul s-a manifestat generalizat, la anexa gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. Flăcările au fost favorizate de faptul că anexa era construită în mare parte din scânduri, iar în interior fusese depozitat…
Polițiștii au fost chemați de medici să potolească un nebun din Rogojel
La data de 1 decembrie a.c., în jurul orei 13.30, prin apel 112, un echipaj SMURD a solicitat intervenția poliției la domiciliul unui bărbat de 34 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, din satul Rogojel, comuna Săcuieu, informează IPJ Cluj. Persoana în cauză a manifestat un comportament agresiv, amenințând polițiștii cu un cuțit și un topor și refuzând să se conformeze somațiilor legale. Pentru prevenirea escaladării situației, unul dintre polițiști a executat un foc de avertisment în plan vertical, fără a pune în pericol integritatea persoanelor. La fața locului a…