Primăria dă startul curățeniei de primăvară

Huedinenii sunt invitați să participe la o nouă campanie de ecologizare organizată de Primăria Huedin, alături de instituții locale și parteneri, pentru a reda orașului un aspect mai curat și mai primitor. Acțiunea va avea loc sâmbătă, 5 aprilie, începând cu ora 9:00, iar punctul de întâlnire este în fața Primăriei Huedin. Primăria va pune la dispoziția voluntarilor mănuși și saci menajeri, iar participanții sunt încurajați să vină alături de familie, prieteni și vecini pentru a contribui la curățenia orașului. Campania se desfășoară cu sprijinul Liceului Teoretic „Octavian Goga”, Spitalului…

Țara nebunilor: un șofer din Gârbău circula fără anvelope

În data de 17 martie a.c., în jurul orei 15:40, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați cu privire la faptul că un autovehicul este condus în afara localității Gârbău, prezentând defecțiuni tehnice semnificative, respectiv lipsa anvelopelor, transmite IPJ Cluj. Echipajul de poliție a interceptat autoturismul pe DJ108C, constatând că la volan se afla un bărbat de 37 de ani, din județul Mureș. Acesta a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatele fiind negative. Pentru deficiențele tehnice majore constatate și…

Bugetul orașului a fost aprobat: 86% din banii pentru investiții vin din exterior

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Huedin, desfășurată în data de 17 martie 2025, a fost aprobat bugetul local pentru anul 2025. Bugetul total aprobat pentru anul 2025 se ridică la 88.649.000 lei, dintre care 61 de milioane lei sunt alocați pentru investiții. O componentă importantă a acestui buget este faptul că 86% din fondurile destinate investițiilor provin din surse guvernamentale și europene nerambursabile, ceea ce permite orașului să continue dezvoltarea fără a pune presiune excesivă pe bugetul local. Sursele principale de finanțare pentru investiții în 2025 35,4 milioane…

Mâine se discută și se votează bugetul Huedinului pentru acest an

Luni, 17 martie 2025, la ora 10:00, va avea loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Huedin, care se va desfășura la sediul Primăriei. Această reuniune are o importanță deosebită pentru dezvoltarea orașului, având pe ordinea de zi subiecte esențiale pentru viitorul comunității. Ordinea de zi a ședinței Aprobarea bugetului local pentru anul 2025 și estimările pentru anii 2026-2028 Consiliul Local va analiza și vota bugetul anual al orașului, având în vedere resursele financiare disponibile și prioritățile pentru următorii ani. Lista investițiilor pentru anul 2025 Se vor discuta și aproba…

Camion de 250.000 de euro, folosit pentru a duce lemne tăiate ilegal, confiscat de polițiști

În data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bărbați din județul Bihor, cercetați pentru infracțiuni la regimul silvic, transmite IPJ Cluj. Din cercetări a reieșit că, în data de 15 februarie a.c., un bărbat de 37 de ani, administrator al unei societăți comerciale, ar fi introdus în sistemul informatic SUMAL date nereale privind proveniența unui volum de aproximativ 29 metri cubi de material lemnos, pe care ulterior l-ar fi transportat pe ruta Săcuieu – Mihai…

Cărțile electronice de identitate se vor elibera pentru locuitorii din tot județul Cluj

Proiectul de eliberare a cărților electronice de identitate, operaționalizat la nivelul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, va fi extins începând cu data de 20 martie 2025 pentru toți cetățenii județului Cluj. Concret, în contextul deciziei recente a Ministerului Afacerilor Interne, proiectul pilot de eliberare a cărților electronice de identitate va fi extins la nivelul tuturor serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor din județul Cluj, respectiv: Dej, Gherla, Huedin, Turda, Câmpia Turzii și Florești. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucurăm că acest proiect pilot, unic…

3 tineri din Călățele au fost arestați după ce au furat mai multe motofierăstraie

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au identificat și reținut trei tineri, bănuiți de comiterea a două infracțiuni de furt calificat, fapte comise în comuna Călățele, transmite IPJ Cluj. În fapt, în data de 10 martie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Călățele au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 9/10 martie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea unui imobil din comuna Călățele, de unde, prin forțarea sistemului de închidere, ar fi sustras două motofierăstraie, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2.000 de…

34 de comune din Cluj au primit microbuze școlare electrice cumpărate din fonduri europene

Marți, 11 martie a.c., a avut loc conferința de presă susținută de vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Radu Rațiu, prilejuită de sosirea primelor 34 de microbuze electrice pentru elevii clujeni. Acestea au fost achiziționate în cadrul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Marcăm azi o etapă deosebit de importantă pentru comunitățile clujene și, în special, pentru elevi. Vehiculele moderne destinate transportului școlar, care au fost livrate înaintea termenului stipulat în contract, contribuie substanțial la…

Două mașini s-au lovit în drum spre Oradea

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut pe DN 1 E60, la ieșire din orașul Huedin spre Oradea, informează ISU Cluj. În accident au fost implicate două autoturisme, însă nu au existat victime încarcerate. O femeie și un bărbat de aproximativ 60 de aniau fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Toți cei 11 câini care au atacat o femeie în Huedin aveau proprietari! Ce măsuri a luat primăria din Huedin!

Poliția Locală Huedin a luat măsuri ferme în cazul atacului de câini asupra unei femei pe strada Fildului. În urma investigațiilor și vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, s-a constatat că toți cei 11 câini (6 de talie mare și 5 de talie mică) aveau proprietari. Proprietarii au fost sancționați conform Legii 61/1991R. Ulterior, aceștia și-au asumat responsabilitatea, iar câinii au fost legați, Poliția Locală continuând verificările pentru a se asigura că nu vor mai ajunge pe domeniul public. De asemenea, în colaborare cu cabinetul veterinar Roxalbio, femelele au fost sterilizate gratuit, o măsură…