Marți, 7 mai 2025, sunteți invitați să participați la prima ediție a evenimentului „Ziua Filmului Maghiar la Huedin”, organizat de Liceul Teoretic „Octavian Goga” în colaborare cu Parohia Reformată Mănăstireni și cu sprijinul Institutului Național de Film din Ungaria. Evenimentul face parte din seria manifestărilor dedicate Zilei Filmului Maghiar, sărbătoare culturală care amintește de premiera primului film maghiar realizat profesional – „A táncz” (Dansul) – proiectat în 1901. La Huedin, sărbătoarea va fi marcată printr-un program de proiecții speciale, adresate tuturor categoriilor de vârstă și menite să promoveze patrimoniul cinematografic…
Zi: 17 aprilie 2025
Profesorul Nicolae Șteiu a trecut la cele veșnice
Orașul Huedin își ia rămas-bun de la un om de aleasă valoare – profesorul și istoricul Nicolae Șteiu, Cetățean de Onoare al orașului, mentor a generații întregi de elevi și autor a zeci de lucrări dedicate istoriei locale și naționale. Prin munca sa neobosită, a adus lumină asupra trecutului nostru și a pus în valoare identitatea locurilor din zona Huedinului și a Apusenilor. Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor care i-au fost apropiați. Drum lin, domnule profesor! Huedinul nu vă va uita.