Accident grav la Poieni. La aceasta ora traficul pe DN 1 este oprit


Un accident grav s-a produs in urma cu aproximativ o jumatate de ora pe DN1 Huedin – Oradea, la kilometrul 544+100 de metri, in eveniment fiind implicate două autoturisme şi un autotren.

Traficul este blocat la aceasta orape ambele sensuri.

Accidentul s-a produs la iesire din comuna Poieni, inspre Oradea.

În urma evenimentului trei persoane au fost rănite (una grav).

  

Foto: infotrafic Cluj

Pentru a acorda îngrijiri medicale persoanelor rănite traficul a fost oprit.

Update 19.30: Potrivit primelor informații, un autoturism marca Peugeot a pătruns brusc pe contrasens, unde a acroșat un autotren care circula spre Huedin. Șoferul autoturismul Peugeot a revenit pe sensul său de mers, spre Cluj-Napoca, unde a intrat în coliziune cu un autoturism BMW. Ulterior, autotrenul în încercarea de a evita un nou impact, a intrat in balans si  s-a răsturnat perpendicular pe șosea.

Conform ultimelor informații, două persoane sunt în stop cardio-respirator si alte trei ranite grav. Echipajele medicale sosite la fața locului au demarat imediat manevrele de resuscitare pentru persoanele aflate în stop, celelalte victime fiind preluate de ambulanțe și transportate la spital.

Potrivit martorilor, două persoane din autoturismul Peugeot, înmatriculat în Bihor, au fost declarate decedate de către medicii de pe ambulanță.

Update: 19.40 Circulația este în continuare blocată, se asteaptă macaraua care poate ridica tir-ul de pe șosea.

Update: 20.00 Comunicat ISU CLUJ 

„Am intervenit în cursul după amiezii ca urmare a unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și un autotren

Accidentul a avut loc pe DN1E60, între localitățile Poieni și Ciucea, unde din păcate două persoane au decedat, iar alte patru au fost rănite ca urmare a acestuia

Circulația a rămas blocată din cauza autotrenului răsturnat perpendicular pe carosabil

Două autospeciale cu modul de descarcerare au intervenit din cadrul Detașamentului de Pompieri Huedin, alături de trei ambulanțe SMURD, din care una de terapie intensivă, și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj

Au fost descarcerate trei persoane, iar patru au fost transportate la spital, dintre care una în stare de inconștiență

De asemenea au fost întreprinse de către operatorul economic care are în proprietate autotrenul măsuri privind eliberarea carosabilui prin ridicarea autotrenului cu o macara de mare tonaj.”

 

Foto: ISU Cluj

Update 21.30: Drumul a fost degajat si circulatia a fost reluata, se circula alternativ dirijat

 

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close