Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs luni, 10 iunie, pe DN1 – E60, în apropierea localității Izvoru Crișului. Incidentul a avut loc în jurul orei 17:30 și a implicat un autoturism care s-a răsturnat pe carosabil.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Huedin și Punctului de Lucru Gilău, alături de două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, autoturismul a fost găsit răsturnat pe plafon, fără persoane încarcerate. Echipajele medicale au acordat primul ajutor unui bărbat și unei femei, ambii în vârstă de aproximativ 50 de ani, care ulterior au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri. Victimele erau conștiente și cooperante la momentul intervenției.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Cluj, șoferul autoturismului implicat în accident este un bărbat de 53 de ani, cetățean străin, care se deplasa în direcția municipiului Cluj-Napoca. Acesta ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga, iar mașina s-a răsturnat pe carosabil. Pasageră în autoturism era o femeie de 51 de ani.
Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.