Polițiștii din cadrul Poliția Orașului Huedin au desfășurat, în data de 17 martie, o acțiune amplă pentru creșterea siguranței rutiere și verificarea legalității transporturilor de mărfuri, atât în oraș, cât și în zonele rurale arondate.
La activități au participat polițiști din Compartimentul Rutier și din cadrul Secția 8 Poliție Rurală Huedin, alături de reprezentanți ai Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Rutier Cluj, precum și specialiști ai ISCTR și RAR Cluj.
În cadrul controalelor, oamenii legii au verificat aproximativ 300 de autovehicule și au legitimat 320 de persoane. De asemenea, au fost controlate două unități economice și au fost efectuate testări cu aparatul etilotest, în vederea depistării șoferilor care conduc sub influența alcoolului.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 29.000 de lei. Cele mai multe, respectiv 39, au vizat abateri la regimul circulației pe drumurile publice.
Totodată, au fost aplicate sancțiuni și pentru încălcarea altor acte normative. Cea mai mare amendă, în valoare de 100.000 de lei, a fost dată pentru nerespectarea prevederilor privind sistemul RO e-Transport. Alte sancțiuni au vizat nereguli comerciale, contravenții silvice – fiind confiscată și o cantitate de 2 metri cubi de material lemnos – precum și abateri în domeniul transporturilor.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce și au retras cinci certificate de înmatriculare, dintre care două pentru defecțiuni tehnice ale vehiculelor verificate.
Reprezentanții poliției au transmis că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind prevenirea faptelor ilegale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în Huedin și în localitățile rurale din împrejurimi.



