Depozite ilegale de lemn, descoperite în comunele Poieni și Săcuieu. Peste 670 m³ de material lemnos, confiscați

În perioada 20–24 iunie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Poieni, sprijiniți de colegii din Negreni și în colaborare cu specialiștii Gărzii Forestiere Cluj, au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.

Pe parcursul verificărilor, au fost identificate mai multe depozite clandestine de material lemnos, ascunse pe raza comunelor Poieni și Săcuieu, aparținând unor persoane suspectate că desfășurau activități ilicite de transport și depozitare de lemn.

În total, polițiștii au descoperit 677 de metri cubi de material lemnos, iar valoarea estimată a lemnului confiscat se ridică la aproximativ 166.000 de lei.

Acțiunile de control fac parte dintr-un efort constant al autorităților de a combate tăierile ilegale și exploatarea forestieră neautorizată, fenomene care aduc prejudicii majore fondului forestier și mediului înconjurător. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.

Mai multe știri pe acest subiect aici.

Distribuie articolul

Leave a Comment