Huedinul urcă pe scena BT Arena! Elevii Liceului „Vlădeasa” reprezintă orașul la grandiosul eveniment „Cântările Cerului”

Orașul Huedin va fi prezent, cu cinste și emoție, pe scena unuia dintre cele mai mari evenimente corale din România — „Cântările Cerului”, care va avea loc sâmbătă, 11 octombrie 2025, la BT Arena din Cluj-Napoca. Reprezentarea orașului este asigurată de Casa de Cultură Huedin, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Vlădeasa” Huedin, printr-un grup de elevi talentați și dedicați, care vor urca pe scenă alături de cel mai mare cor ortodox din țară. Evenimentul, organizat de CREATOR.tv, promite o experiență sonoră și spirituală de excepție, îmbinând muzica sacră, tradiția și…

Peste 100 de amenzi și zeci de acțiuni de control! Poliția Locală Huedin, bilanțul activității din luna septembrie

Poliția Locală Huedin a prezentat raportul de activitate pentru luna septembrie 2025, perioadă în care agenții au desfășurat numeroase acțiuni de control, prevenție și sancționare, având ca obiectiv principal menținerea ordinii, siguranței publice și disciplinei în oraș. Potrivit datelor comunicate de instituție, în intervalul 1–30 septembrie 2025, polițiștii locali au aplicat 116 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 35.400 de lei. Cele mai multe abateri au vizat traficul rutier: 102 sancțiuni au fost aplicate pentru opriri și staționări neregulamentare, în zonele aglomerate ale orașului. 4 amenzi, în valoare totală de…

Urmărit național prins de polițiști la Târgul de la Negreni! Bărbatul din Arad, condamnat pentru furt calificat, a fost încarcerat

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au reușit, marți seară, 8 octombrie, să depisteze în zona Târgului de toamnă din Negreni un bărbat de 32 de ani, din județul Arad, care figura ca urmărit național. În urma activităților informativ-operative și a investigațiilor desfășurate în teren, oamenii legii au constatat că pe numele acestuia fusese emis, chiar în aceeași zi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Judecătoria Arad. Bărbatul fusese condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii…

Tragedie la Mărgău: un bărbat de 75 de ani a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa

Un bărbat de 75 de ani din comuna Mărgău și-a pierdut viața, marți după-amiază, în urma unui incendiu devastator care i-a mistuit locuința. Tragedia s-a produs în jurul orei 16:50, iar pompierii sosiți la fața locului au găsit casa cuprinsă de flăcări și bărbatul inconștient în interior. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, apelul de urgență a fost făcut prin 112, iar la fața locului au intervenit echipaje ale Poliției și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. Incendiul se manifesta violent la o casă de locuit din localitatea Mărgău,…

Tragedie pe DN1: o femeie a murit după ce o ambulanță aflată în misiune a fost lovită de un autoturism între Huedin și Șaula

O femeie de 73 de ani, pacientă aflată într-o ambulanță în regim prioritar, și-a pierdut viața luni seara, 6 octombrie, în urma unui accident rutier grav petrecut pe DN1 – E60, între localitățile Huedin și Șaula. În coliziune au fost implicate o ambulanță și un autoturism în care se aflau patru persoane, printre care și un minor. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 19:55, pe fondul pătrunderii pe contrasens a autoturismului condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna…

Furnizarea apei în localitățile Văleni și Finiș din județul Cluj: program temporar și recomandări pentru utilizatori

Compania Apa Someș S.A. a instituit un program temporar de furnizare a apei în localitățile Văleni și Finiș, din județul Cluj, ca urmare a scăderii debitului de apă la sursele de captare. Programul de furnizare a apei este următorul: Localitatea Văleni: zilnic între orele 9:00 – 21:00 Localitatea Finiș: zilnic între orele 9:00 – 21:00 Utilizatorii sunt rugați să folosească apa doar pentru consum casnic și să evite utilizarea pentru activități agricole sau zootehnice, în această perioadă de restricționare cauzată de refacerea stocurilor de apă. Compania Apa Someș precizează că…

Furnizarea apei cu turbiditate crescută în Huedin și localitățile învecinate – recomandare oficială pentru utilizare exclusiv menajeră

Locuitorii din orașul Huedin și din mai multe localități învecinate se confruntă, în aceste zile, cu furnizarea apei cu turbiditate crescută, din cauza lucrărilor de mentenanță la lacul de acumulare Scrind-Frăsinet. Potrivit Companiei Apa Someș S.A., lucrările provoacă aluviuni care ajung în sursa de apă brută din Valea Sacuie, afectând calitatea apei distribuite în zonele: Huedin, Poieni, Morlaca, Bologa, Fildu de Jos, Fildu de Mijloc, Tetisu, Almasu, Sâncraiu, Alunișu, Braisoru, Horlacea, Domosu și Bicalatu. Apa furnizată în această perioadă poate fi tulbure, motiv pentru care autoritățile recomandă ca aceasta să…

Un bărbat din Cluj-Napoca prins conducând fără permis în Huedin

Poliţiştii din Huedin au depistat, pe 3 octombrie, în jurul orei 16:10, un bărbat de 49 de ani din Cluj-Napoca care conducea un autoturism pe Drumul Național 1G, în orașul Huedin. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto este cercetat penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar ancheta continuă în acest caz. Poliția reamintește importanța respectării legislației rutiere pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Reținut în Călățele: bărbat prins la volan fără permis

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat sâmbătă seara, 4 octombrie a.c., un caz de conducere fără permis pe drumul național DN1-R, în comuna Călățele. Cazul a scos la iveală și complicitatea unei alte persoane care i-a încredințat autoutilitara, deși știa că șoferul nu avea drept legal de a conduce. Evenimentul a avut loc în jurul orei 18:25, când polițiștii de la Rutier și Ordine Publică au oprit pentru control o autoutilitară pe raza localității Călățele. La volan se afla un bărbat în vârstă de 33 de ani, chiar…

Atac cu bâte într-un magazin din Călățele – cinci bărbați, reținuți după o descindere a polițiștilor din Huedin

Scene de violență extremă au avut loc sâmbătă, 4 octombrie, în localitatea Călățele, unde mai mulți bărbați au provocat un scandal de proporții în parcarea și interiorul unei unități comerciale. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, incidentul s-a soldat cu rănirea unui bărbat și distrugerea unui autoturism, iar cinci persoane au fost ulterior reținute pentru 24 de ore. Totul s-a petrecut în jurul orei 12:15, când un bărbat de 40 de ani a sunat la 112, anunțând că mai multe persoane necunoscute au atacat cu obiecte contondente…