Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus, în data de 25 iunie, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare. Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi avut loc în aceeași zi, în jurul orei 07.00, la o locuință din comuna Aghireșu. Acolo se afla fosta concubină a bărbatului, o femeie de 57 de ani din județul Sălaj, care desfășura activități de asistență și îngrijire pentru o persoană vârstnică.…
Autor: Stiri Huedin
Consiliul Județean Cluj a semnat contractul pentru restaurarea parcului Ansamblului „Octavian Goga” din Ciucea. Investiție de peste 25 milioane lei!
Consiliul Județean Cluj a finalizat procedura de achiziție publică și a semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare, restaurare, consolidare și conservare a parcului și a împrejmuirii Ansamblului „Octavian Goga”, parte a proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de turism la Muzeul Octavian Goga din Ciucea”. Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și are ca obiectiv modernizarea și punerea în valoare a unuia dintre cele mai importante obiective culturale și turistice din județul Cluj, respectiv Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea. Contractul, atribuit asocierii SC EURAS SRL – SC ADDCONCEPT…
Incendiu la o anexă gospodărească din Bologa. Pompierii suspectează că focul a fost provocat de un trăsnet
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Bologa, comuna Poieni. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale cu apă și spumă, după ce flăcările au cuprins generalizat construcția, afectând o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. În urma incendiului au mai ars cinci baloți de fân și o cantitate considerabilă de material lemnos. Pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, împiedicând extinderea focului la alte construcții din apropiere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.…
Întâlnire de animare la Poieni privind oportunitățile de finanțare prin GAL „Poarta Transilvaniei”
Comuna Poieni va găzdui miercuri, 24 iunie 2026, o întâlnire de animare dedicată promovării oportunităților de finanțare disponibile prin Strategia de Dezvoltare Locală 2023–2027, implementată de GAL Poarta Transilvaniei. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11:00, la sediul Primăria Poieni, și își propune să aducă în atenția publicului apelurile de selecție deschise, precum și principalele direcții de finanțare disponibile în cadrul programului LEADER. În cadrul întâlnirii vor fi prezentate mai multe tipuri de intervenții eligibile, printre care transferul de bune practici, cooperarea LEADER, dezvoltarea parteneriatelor în domeniile agricol și…
Incendiu puternic la o casă din Beliș. Pompierii au salvat o anexă și un adăpost de animale
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Beliș. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, flăcările s-au manifestat generalizat și violent la casa construită din lemn, afectând o suprafață de peste 80 de metri pătrați. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, sprijinite de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Beliș. În timpul intervenției, pompierii au reușit să protejeze o anexă gospodărească și un adăpost de animale aflate în apropierea locuinței cuprinse de flăcări. Totodată, aceștia au evacuat…
Bărbat din Poieni, reținut după ce ar fi împușcat un minor de 14 ani cu o armă cu aer comprimat
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Poieni, județul Cluj, a fost reținut de polițiști după ce ar fi rănit un minor de 14 ani folosind o armă cu aer comprimat deținută ilegal. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cazul a ajuns în atenția autorităților în data de 17 iunie, în jurul orei 15:00, când mama băiatului, o femeie de 47 de ani din aceeași localitate, a depus o plângere la Postul de Poliție Poieni. Din verificările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că incidentul ar fi…
Primăria Poieni: a fost semnat certificatul de urbanism pentru noul PUG al comunei
Primarul comunei Adrian Morariu a anunțat semnarea Certificatului de Urbanism necesar elaborării Planului Urbanistic General (P.U.G.) al comunei Poieni, un document esențial pentru dezvoltarea și reglementarea urbanistică a localității în următorii ani. Potrivit edilului, documentul intră în această perioadă în procedura de avizare, etapă obligatorie înainte de finalizarea noului PUG. Autoritățile locale își propun ca întreg procesul de avizare să fie încheiat până la finalul acestui an, în funcție de ritmul instituțiilor implicate. „Săptămâna aceasta am semnat Certificatul de Urbanism pentru P.U.G. al comunei Poieni. Acesta urmează să intre în…
Consiliul Județean Cluj modernizează drumul județean DJ 103J către zona montană Vlădeasa
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 103J, pe tronsonul Aluniș – Săcuieu, intervențiile fiind deja în plină desfășurare pe două sectoare distincte ale drumului. Potrivit administrației județene, lucrările vizează sectorul asfaltat cuprins între kilometrii 5+000 și 12+400, dar și sectorul de drum pietruit situat între pozițiile kilometrice 12+400 și 16+000. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța strategică a acestui drum pentru zona montană din vestul județului. „Acest drum județean reprezintă o rută de transport esențială pentru zona montană…
Campanie de colectare gratuită a deșeurilor textile și voluminoase în comuna Poieni
Primăria Comunei Poieni vine în sprijinul locuitorilor cu o nouă inițiativă dedicată protecției mediului și gestionării corecte a deșeurilor. Mâine, miercuri, 17 iunie 2026, se desfășoară o campanie specială de colectare gratuită a deșeurilor textile (haine) și a deșeurilor voluminoase pe întreaga rază a comunei. Cetățenii care doresc să se debaraseze de hainele vechi sau uzate o pot face în puncte de colectare special amenajate în mai multe localități. Totodată, pentru obiectele mari de mobilier sau elementele de tâmplărie, autoritățile locale au pus la dispoziție un container centralizat. Unde se…
Scandal la „Târgul Coaselor” din Negreni. Doi bărbați au fost reținuți după amenințări la adresa jandarmilor și polițiștilor
Doi bărbați din județul Cluj au fost reținuți de polițiști după un incident petrecut în cadrul manifestării publice „Târgul Coaselor” din comuna Negreni, unde ar fi amenințat forțele de ordine și ar fi încercat să instige participanții la acte de violență. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin s-au sesizat din oficiu, în data de 13 iunie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice. Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în noaptea de 12 spre…
