Primăria comunei Poieni anunță restricții temporare de circulație pe două drumuri importante din localitate, ca urmare a discuțiilor purtate de administrația locală cu reprezentanții companiei S.C. Grademar S.A. Astfel: vineri și sâmbătă vor exista restricții de trafic pe drumul care duce spre cariera Morlaca; sâmbătă, restricțiile vor fi aplicate și pe drumul de la intrarea în cariera Poieni. Primarul Adrian Morariu a precizat că a fost deja contactată o firmă care va efectua lucrările de reparații necesare în aceste zone. „Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul…
Categorie: Administratie
Încep lucrările la rețeaua de canalizare pe o stradă din Valea Drăganului. Primăria face apel la înțelegerea localnicilor
Primarul comunei Poieni, Adrian Morariu, a anunțat că în cursul zilei de mâine vor începe lucrările la rețeaua de canalizare pe o stradă din satul Valea Drăganului. Edilul le-a transmis localnicilor rugămintea de a evita, pe cât posibil, circulația în zonă pe durata șantierului și le-a cerut scuze riveranilor pentru disconfortul temporar cauzat de lucrări. Primarul a subliniat că termenul limită pentru finalizarea proiectului este sfârșitul lunii septembrie, în condițiile în care finanțarea este asigurată prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Neîndeplinirea acestui termen ar putea duce la returnarea…
Consiliul Județean Cluj a finalizat noul pod din localitatea Mănăstireni
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de construire a noului pod din localitatea Mănăstireni, situat pe drumul județean DJ 103L, la kilometrul 0+000. Construcția noului pod a fost realizată pe același amplasament, după demolarea vechiului pod, în condițiile în care, pe perioada lucrărilor traficul rutier s-a desfășurat pe rute alternative existente pe raza localității Mănăstireni, neexistând posibilitatea realizării unui pod provizoriu. Astfel, noul pod a fost redat circulației rutiere, aceasta desfășurându-se în condiții mult îmbunătățite. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Am finalizat cel de-al doilea pod finanțat prin Programul Național…
Primul lot de echipamente moderne a ajuns la Huedin: școlile din oraș intră în era digitală
Primăria Huedin a anunțat sosirea primului lot de echipamente pentru proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente a unităților de învățământ din Orașul Huedin”, o investiție majoră în modernizarea infrastructurii educaționale locale. Beneficiarii direcți sunt trei instituții de învățământ din oraș: Liceul Teoretic „Octavian Goga”, Liceul Tehnologic „Vlădeasa”, Grădinița „Prichindeii Veseli”. Printre dotările livrate se numără: 🪑 bănci și scaune noi, 🖥️ calculatoare și table inteligente, 🖨️ imprimante, videoproiectoare și alte echipamente esențiale în procesul didactic. „Acest proiect reprezintă un pas concret spre un învățământ de calitate, adaptat cerințelor…
Lucrări avansate de modernizare a străzilor Luceafărului și Spitalului, prin programul „Anghel Saligny”
Primăria Huedin a anunțat continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Intervențiile se desfășoară în această perioadă pe două străzi importante: Luceafărului și Spitalului. Pe strada Luceafărului, lucrările au avansat semnificativ, fiind deja realizate etape importante de infrastructură. În perioada următoare, echipele de muncitori vor trece la: execuția sistemului de preluare a apelor pluviale turnarea ultimului strat de asfalt Pe strada Spitalului, au fost demarate lucrările de modernizare, aceasta fiind un punct cheie în proiectul de reabilitare rutieră derulat de…
Investiții în educație și eficiență energetică: 3 unități de învățământ din oraș intră în reabilitare
Primăria Orașului Huedin face un nou pas important în direcția modernizării infrastructurii educaționale, prin semnarea a trei contracte de lucrări care vizează creșterea eficienței energetice a unor clădiri în care funcționează unități de învățământ. Proiectele includ reabilitări termice, modernizarea instalațiilor, izolații și înlocuirea tâmplăriei, toate conforme cu cele mai recente standarde privind sustenabilitatea și protejarea mediului. Obiectivele vizate sunt: Grădinița „Prichindeii Veseli” nr. 1 – lucrări în valoare de 594.282,61 lei cu TVA, executate de S.C. TERRANOVA S.R.L. Grădinița „Prichindeii Veseli” nr. 3 – lucrări în valoare de 612.465,53 lei…
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, în vizită la cabana Stației Meteorologice Vlădeasa, mistuită de flăcări
Prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna, a efectuat o deplasare oficială la cabana Stației Meteorologice Vlădeasa, grav afectată de un incendiu izbucnit în seara zilei anterioare. Vizita a avut drept scop evaluarea pagubelor produse de incendiu și identificarea soluțiilor pentru reconstrucția și reoperaționalizarea cât mai rapidă a acestui obiectiv de importanță strategică. La fața locului, prefectul a fost însoțit de o delegație formată din colonel Gabriel Drînda, inspector-șef al ISU Cluj, primarul comunei Săcuieu, Gheorghe Cuc, directorul Direcției Meteorologice Transilvania Nord, Florin Babțan, coordonatorul Serviciului de Prognoză Cluj-Napoca, Narcis Maier,…
Măsuri de urgență din cauza secetei iminente
Primarul comunei Poieni, Adrian Morariu, trage un semnal de alarmă cu privire la riscul crescut de secetă din această vară, anunțând primele probleme în alimentarea cu apă în satele Hodișu și Valea Drăganului. Potrivit edilului, consumul de apă în zonă a crescut cu 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce a dus deja la epuizarea resurselor în unele gospodării din Hodișu. Situația este posibil să se repete în scurt timp și în Valea Drăganului. În acest context, primarul va convoca vineri, 28 iunie, Comitetul Local pentru Situații…
Casa de Cultură din Huedin a fost racordată la rețeaua de gaz! Lucrările de racordare vor continua și la alte obiective publice!
Primăria Orașului Huedin a demarat lucrările de branșare la rețeaua de gaz și de instalare a instalațiilor interioare pentru mai multe obiective publice din oraș, într-un demers menit să crească eficiența energetică și confortul în spațiile publice. Un prim pas important a fost deja realizat prin racordarea Casei de Cultură din Huedin la rețeaua de gaz, ceea ce va asigura condiții mai bune pentru desfășurarea activităților culturale și evenimentelor găzduite aici. Lucrările de racordare vor continua și la alte obiective publice, respectiv: Blocul social – strada Fildului nr. 59 Grădinița…
Se fac reparații pe șoseaua Aluniș – Săcuieu (DJ 103H) – Vișagu
Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 103J, pe sectorul dintre Aluniș și Vișagu, prin Săcuieu (DJ 103H). Lucrările vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere și creșterea nivelului de siguranță a circulației. Sectorul vizat are o lungime de 7,1 kilometri, situat între pozițiile kilometrice 5+000 și 12+600. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Concomitent cu lucrările de întreținere derulate pe drumul judeţean DJ 103H (DN 1) Bologa – Săcuieu – Scrind, am demarat lucrările ce vizează drumul județean DJ…
