O mașină a ars ca o torță în Aghireșu

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu care a distrus un autoturism pe raza localității, informează ISU Cluj. Solicitarea a venit în jurul orei 01.10, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de la Garda de intervenție Aghireșu. Flăcările s-au manifestat generalizat și au fost stinse în limitele găsite, fiind protejată în totalitate casa de locuit lângă care se afla parcat autorurismul. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, incendiul izbucnind cel mai probabil din cauza unei defecțiuni electrice.

Firmă amendată cu 10.000 lei și lemn confiscat, pentru nereguli la depozitare

În perioada 10 – 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, împreună cu specialiști din Garda Forestieră Cluj, au efectuat mai multe controale de specialitate pe raza localității Ciucea, județul Cluj, transmite IPJ Cluj. În urma verificărilor, s-a constatat că operatorul a încălcat prevederile legale privind depozitarea materialelor lemnoase, conform art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea 171/2010. La data efectuării controlului în teren au fost constatate diferețe între stocul scriptic înregistrat în aplicația SUMAL 2.0 și stocul faptic al materialului lemnos care nu s-a…

Mașină lovită de tir la Ciucea, un bătrân a rămas blocat!

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe raza localității Ciucea, informează ISU Cluj. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism, iar în interiorul autoturismului se află blocat un bărbat de aproximativ 85 de ani. Acesta este conștient, cooperant și va fi extras în siguranță de către forțele de intervenție. La misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ. Bărbatul va fi transportat la spital.

Amenzi pentru transportatorii de lemne prin Huedin

La data de 30 ianuarie a.c. în intervalul orar 15.00-19.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin, alături de cei ai Secției 8 Poliție Rurală Huedin și reprezentanții I.S.C.T.R. au desfășurat activități preventive în trafic, pentru asigurarea unui climat rutier sigur și verificarea legalității transporturilor de persoane, mărfuri și material lemnos, transmite IPJ Cluj. În urma abaterilor constatate, polițiștii, împreună cu reprezentanții I.S.C.T.R. au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16822 de lei. În acest context, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 de lei în…

46 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri huedineni

În perioada 31 ianuarie – 2 februarie a.c., la nivelul Poliției Orașului Huedin și a Secției 8 Poliție Rurală Huedin a fost organizată o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță publică în mediul urban și rural, prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere, transmite IPJ Cluj. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat aproximativ 100 de persoane, au efectuat circa 40 de testări cu aparatul etilotest și au verificat 70 de autovehicule. Astfel, polițiștii au constatat și aplicat 46 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 24.000 de lei, au reținut, în vederea…

Polițiștii rutieri huedineni au dat amenzi de 23.000 de lei săptămâna trecută

În perioada 23 ianuarie a.c. – 26 ianuarie a.c., polițiștii orașului Huedin, alături de cei ai Secției Rurale au desfășurat o acțiune de amploare, având ca scop principal creșterea gradului de siguranță rutieră, impunerea unei conduite responsabile participanților la trafic și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, transmite IPJ Cluj. La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică și rutieră. În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 196 de persoane și verificate 181 de autovehicule, fiind reținute 4 certificate de înmatriculare și 5 permise de conducere.…

Început rău de săptămână pentru un șofer: s-a răsturnat cu tirul lângă Huedin!

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut la intrare în orașul Huedin, pe DN1 E60, informează ISU Cluj. Echipajele operative au găsit la fața locului un autotren răsturnat în afara părții carosabile. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un bărbat a fost evaluat de către paramedici, fără a necesita transportul la spital. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Accident cu 3 mașini la ieșirea din Huedin, spre Șaula

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut la ieșire din Huedin, spre Șaula, informează ISU Cluj. În accident au fost implicate trei autoturisme Două dintre acestea au fost găsite în afara părții carosabile, iar unul era rasturnat. Din fericire, în urma evenimentului au rezultat numai pagube materiale. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ.

Tir răsturnat între Poieni și Ciucea

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut între localitățile Poieni și Ciucea, pe DN1 E60, informează ISU Cluj. Echipajele operative au găsit la fața locului un autotren răsturnat, respectiv un autoturism avariat. Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar patru bărbați au fost evaluați de către echipajul SAJ. În cele din urmă, cu toții au refuzat transportul la spital. La misiune a mai luat parte o autospecială cu modul de descarcerare.

Un șofer a ajuns în șanț, la Vânători

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această după-amiază la un accident rutier petrecut pe raza localității Vânători, comuna Ciucea, informează ISU Cluj. Echipajele operative au găsit la fața locului un autoturism răsturnat într-un șanț, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Un bărbat și o femeie de aproximativ 55 de ani au fost evaluați de către paramedicii SMURD, refuzând ulterior transportul la spital. La misiune a mai luat parte o autospecială cu modul de descarcerare.