Accident pe DN1 E60, între Bologa și Poieni! Autotren și autoutilitară implicate. Doi bărbați au ajuns la spital

Accident rutier pe DN1 E60, între localitățile Bologa și Poieni, unde un autotren și o autoutilitară au fost implicate într-o coliziune. Doi bărbați, în vârstă de aproximativ 50 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.

Pompierii Detașamentului Huedin au intervenit de urgență la locul accidentului pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor specifice.

În urma impactului, nu au existat persoane încarcerate, însă doi bărbați de aproximativ 50 de ani au necesitat îngrijiri medicale.

După evaluarea și stabilizarea acestora la fața locului, victimele au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

La intervenție au participat o autospecială cu modul de descarcerare din cadrul pompierilor, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Deocamdată nu au fost comunicate informații privind circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care autotrenul și autoutilitara au ajuns să intre în coliziune.

Distribuie articolul

Leave a Comment