Accident pe DN1, în apropiere de Huedin. Șase persoane, între care doi copii, evaluate de medici după ce o mașină s-a răsturnat

Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 07:30, pe DN1-E60, în afara localității Huedin. În urma incidentului, șase persoane, dintre care doi minori, au fost evaluate medical la fața locului.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112 generat automat de sistemul eCall al autoturismului implicat în accident. La locul evenimentului au intervenit echipaje de poliție și ambulanțe.

Primele cercetări arată că un bărbat în vârstă de 44 de ani, cetățean străin, care conducea un autoturism din direcția Huedin spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, din cauze ce urmează să fie stabilite. Mașina a pătruns pe sensul opus de circulație, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În autoturism se aflau șase persoane: patru adulți și doi minori, în vârstă de 9, respectiv 14 ani. Toți au fost evaluați medical la locul accidentului, urmând să se stabilească dacă este necesar transportul lor la spital.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Distribuie articolul

Leave a Comment