Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au fost solicitați să intervină, în această dimineață, la un accident rutier produs pe raza comunei Izvoru Crișului.
La sosirea echipajelor operative, autoutilitara implicată era răsturnată în afara părții carosabile. Din fericire, nu au existat persoane încarcerate.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani a fost evaluat medical de către paramedicii SMURD, însă a refuzat transportul la spital.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
