Bărbat din Huedin prins de polițiști dupa ce a condus fără permis și a accidentat un copil


 

La data de 26 martie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un bărbat de 28 de ani, din Huedin, pentru comiterea de infracțiuni rutiere. Acesta ar fi produs un accident rutier grav, după care ar fi plecat de la fața locului, fiind identificat ulterior de către polițiști.

Din verificările efectuate a rezultat că, la data 24 martie a.c., în jurul orei 19.40, bărbatul ar fi condus un autovehicul pe D.N.1 E60, pe raza localităţii Huedin, deşi nu este deţinător de permis de conducere. Astfel, în urma unui viraj neregulamentar ar fi produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui minor, de 13 ani, din județul Sălaj. După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Huedin în vederea dispunerii altor măsuri preventive.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție” şi „conducerea unui vehicul fără permis”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close