Camion încărcat cu tamburi de oțel, ieșit în decor la Ciucea

Un eveniment rutier spectaculos, dar fără victime, a avut loc astăzi după ce un ansamblu de vehicule – format din cap tractor și semiremorcă – a acroșat mai multe elemente de pe marginea carosabilului.

Din primele cercetări la fața locului, polițiștii au stabilit că vehiculul, condus de un bărbat de 55 de ani din județul Bihor, a lovit parapetul metalic, apoi un stâlp metalic de semnalizare rutieră și un alt stâlp din lemn. În urma impactului, camionul, încărcat cu tamburi de oțel, a părăsit parțial partea carosabilă și a rămas imobilizat, blocând o bandă de circulație.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În zonă, traficul rutier este dirijat de polițiștii rutieri, circulația desfășurându-se alternativ până la eliberarea completă a carosabilului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.

Distribuie articolul

Leave a Comment