Cetățeni din Irak aflați ilegal în România au fost depistați la Huedin


Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat trei cetăţeni străini din Irak, care nu au părăsit teritoriul României la expirarea perioadei legale de şedere.

Conform  stiridecluj.ro pe numele acestora au fost emise decizii de returnare, prin care sunt obligaţi să părăsească teritoriul României, iar unul dintre bărbaţi va fi îndepărtat sub escortă şi la ieşirea din ţară, pe numele său, va fi instituit consemn de nepermitere a intrării în ţară pe o perioadă de 5 ani.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj, împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 8 Rurale Huedin şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ”Ştefan Cicio Pop” Cluj-Napoca, au desfăşurat, la data data 05 ianuarie a.c., o acţiune în scopul combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistați patru cetățeni din Irak, cu vârste cuprinse între 25 şi 43 de ani, pasageri într-un autoturism.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că unul dintre bărbaţi a fost solicitant de azil, procedura fiind finalizată la sfârşitul lunii noiembrie 2017, iar la data depistării se afla în şedere ilegală. Pe numele său a fost emisă decizie de returnare sub escortă, acesta fiind introdus în Centrul de Cazare pentru Străinii luaţi în Custodie Publică Arad până la îndepărtarea de pe teritoriul României. La ieşirea din ţară, va fi instituită măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

Totodată, în cazul a doi străini, poliţiştii au stabilit că au intrat legal în România, în baza unor vize de scurtă ședere în scop de afaceri, însă la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării noastre. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei fiecare şi, pe numele lor, au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de 15 zile.

De asemenea, poliţiştii de imigrări au stabilit că cel de-al patrulea bărbat se află în procedură de azil, fapt pentru care a fost îndrumat să se prezinte la formaţiunea teritorială din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări unde a fost depusă cererea, pentru a continua procedura.

 

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close