Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin – Secția 8 Poliție Rurală au descoperit, în trafic, un excavator semnalat ca fiind furat din Germania, în urma unui control de rutină efectuat miercuri, 31 octombrie a.c., în jurul orei 15:20.
Potrivit IPJ Cluj, oamenii legii au oprit pentru verificări un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară care tracta o remorcă încărcată cu trei autovehicule și un excavator. În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că utilajul figura ca bun urmărit internațional, fiind semnalat de autoritățile germane ca sustras de pe teritoriul acestora.
Din primele cercetări reiese că excavatorul, evaluat la aproximativ 30.000 de euro, ar fi fost închiriat de o persoană din România, care ulterior nu ar mai fi respectat obligațiile contractuale, transportând utilajul în afara Germaniei.
La volanul ansamblului rutier se afla un bărbat de 30 de ani, din județul Botoșani, care nu a putut prezenta documente de proveniență pentru bunul transportat, declarând că efectua transportul pentru o altă persoană.
Polițiștii au emis o ordonanță de ridicare și predare silită a excavatorului, urmând ca acesta să fie restituit proprietarului de drept.
În cauză au fost demarate cercetări pentru infracțiunea de tăinuire, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și identificării persoanelor implicate.
