Un tânăr de 21 de ani, din județul Bihor, a ajuns în arestul poliției după ce a fost prins conducând fără permis și sub influența alcoolului, în afara localității Mărișel.
Incidentul a avut loc pe 5 septembrie, în jurul orei 17.40. Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit pentru control un autoturism condus de tânărul de 21 de ani.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că șoferul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Problemele acestuia nu s-au oprit aici. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta este cercetat pentru două infracțiuni: conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin. Anchetatorii urmăresc documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.
