Incendiu în pădure, lângă Doda Pilii! Flăcările ard în subteran, într-o zonă aproape inaccesibilă. A fost solicitat un elicopter

Pompierii din Huedin intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o zonă împădurită din apropierea localității Doda Pilii. Focul se manifestă în subteran, pe aproximativ 100 de metri pătrați, iar terenul extrem de abrupt și lipsa unui drum de acces îngreunează intervenția. Pentru eficientizarea operațiunilor a fost solicitat un elicopter al IGAv.

Intervenție dificilă pentru pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, care au reluat joi, 27 august, acțiunile de stingere a unui incendiu izbucnit într-o zonă împădurită din apropierea localității Doda Pilii.

Incendiul a fost semnalat încă din ziua precedentă, iar cauza probabilă indicată de pompieri este o descărcare electrică – un fulger, care ar fi aprins mai mulți trunchiuri de copaci.

Focul arde în subteran

La fața locului au fost trimise două autospeciale și opt pompieri, însă intervenția este extrem de dificilă din cauza terenului.

Zona afectată se află la aproximativ un kilometru de cea mai apropiată cale rutieră, pe o pantă extrem de abruptă. Echipajele sunt nevoite să înainteze pe o cărare accidentată, ceea ce îngreunează semnificativ transportul echipamentelor necesare pentru stingere.

O particularitate a incendiului este faptul că arderea se manifestă în subteran, ceea ce reduce eficiența mijloacelor clasice de intervenție și face dificilă localizarea și lichidarea completă a focarelor.

În prezent, incendiul se manifestă cu intensitate redusă, pe o suprafață estimată la aproximativ 100 de metri pătrați.

A fost solicitat un elicopter pentru stingerea din aer

Având în vedere că focarul se află într-o zonă dens împădurită și greu accesibilă, pompierii au solicitat sprijin aerian.

Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație (IGAv) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne urmează să fie utilizat pentru deversarea apei din aer asupra zonei afectate, în încercarea de a eficientiza intervenția și de a limita extinderea focarelor.

Până în acest moment, incendiul nu a afectat o suprafață mare de pădure și nu există pericol pentru gospodăriile sau alte obiective aflate în apropiere.

Pompierii continuă intervenția și monitorizarea zonei, urmând ca noi informații să fie transmise în funcție de evoluția situației.

Distribuie articolul

Leave a Comment