Incendiu la Morlaca: au ars o casă neterminată, un garaj și un grajd

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au desfășurat în această noapte o amplă intervenție pentru a stinge un incendiu în localitatea Morlaca, comuna Poieni, anunță ISU Cluj.

Apelul de urgență a venit la ora 01.15, iar la fața locului s-au deplasat imediat două autospeciale cu apă și spumă de la Huedin, alături de o ambulanță SMURD.

De asemenea, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de mare capacitate de la Garda de Intervenție Aghireșu.

Incendiul s-a manifestat generalizat la un grajd, un garaj și parțial la mansarda unei locuințe în construcție, pe o suprafață totală de aproximativ 250 de mp.

De asemenea, flăcările au afectat un autoturism și au distrus mai multe utilaje, cum ar fi o betonieră și aparate de sudură.

Pe parcursul intervenției, o femeie de 74 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Operațiunile de stingere au durat aproape 4 ore, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare.

Distribuie articolul

Leave a Comment