Incepe batalia pentru functia de prim procuror al Parchetului Judecatoriei Huedin


Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a scos la concurs mai multe posturi de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor clujene. Printre funcţiile cheie scoase la concurs se numără cea de vicepreşedinte la nivelul Curţii de Apel Cluj şi cea de preşedinte al Judecătoriei Gherla. La nivelul parchetelor a fost scoasă la concurs funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi funcţiile de prim procuror la Parchetului Judecătoriei Cluj-Napoca, Parchetul Judecătoriei Dej, Parchetul Judecătoriei Gherla şi Parchetul Judecătoriei Huedin.

Termenul de depunere a dosarelor pentru concurs este 13 aprilie iar până în 4 mai candidaţii vor trebui să-şi depună proiectul de management. Potrivit CSM, judecătorii şi procurorii care intră în concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere vor trebui să susţină un test psihologic eliminatoriu, să prezinte un plan de conducere a unităţii şi un examen de management, care este programat pe data de 17 iunie. Dintre funcţiile scoase la concurs, cele mai importante sunt cea de vicepreşedinte al Curţii de Apel Cluj şi cea de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

In Huedin aceasta functie este detinuta de prim procurorul Secan Petru care a iesit din mandat  începând cu data de 17 ianuarie 2018 .

Potrivit legii, în urma unui raport și plan de management aprobat de CSM, după data mai sus menționată Petru Secan ar mai avea dreptul la încă un mandat în executivul de la Huedin, însă surse din magistratură susțin că odată cu dezvăluirea facuta de Ziar de Cluj, conform careia ar fi  fost colaborator al Securității, șansele acestuia scad.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close