Ieri au început probele scrise din examennul de bacalaureat prima probă fiind cea la limba și literatura română. Şase elevi din judeţul Cluj au fost eliminaţi din examen pentru că au încercat sa copieze, iar dintre cei şase, nu mai puţin de cinci sunt din Huedin, cel de-al şaselea fiind din Dej.
Conform actualdecluj.ro seful Inspectoratului Școlar Județean Valentin Cuibus spune că cei șase au încercat să copieze folosind metode clasice – fițuici, dar și telefoane și căști handsfree.
Astăzi se desfăşoară proba la limba şi literatura maternă, iar miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului şi specializării, este programată vineri.