Ioan Oleleu: Alin Tișe pedepsește compania Tetarom pentru că are succes

Președintele PNL al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, destabilizează una dintre cele mai solide companii din România, Tetarom, se arată într-un comunicat al PSD Cluj. Este vorba de compania care administrează cele mai performante parcuri industriale din România, potrivit presei internaționale.

Într-o conferință de presă, Alin Tișe a declarat două lucruri grave. Primul este acela că Tetarom trebuie privatizată, iar al doilea lucru este că terenurile din parcurile industriale Tetarom trebuie vândute investitorilor privați, bineînțeles, nu la prețul pieței.

Declarațiile sale vin la doar o zi după ce conducerea companiei Tetarom a anunțat că parcurile industriale pe care le administrează sunt ocupate în proporție de 100 la sută. Adică, altfel spus, Alin Tișe vrea să pedepsească Tetarom pentru că are succes.

Președintele PNL al Consiliului Județean dovedește faptul că nu înțelege care este rolul unei companii precum Tetarom, o firmă publică ce are profit, care generează locuri de muncă și care a adus o dezvoltare unanim apreciată pentru industria clujeană. Azi, Tetarom înseamnă trei parcuri industriale, peste 15.000 de locuri de muncă bine plătite, investiții de peste 500 de milioane de euro, branduri renumite pe plan mondial, precum și un concept, Tetapolis, destinat inovării și start-up-urilor.

În mod normal, un conducător înțelept al Consiliului Județean ar fi anunțat două lucruri. Primul ar fi fost extinderea parcurilor industriale administrate de Tetarom, iar cel de-al doilea ar fi fost accentul pe dezvoltarea componentei tehnologice și științifice, astfel încât în Tetarom să fie create tehnologiile viitorului. Însă viziunea lui Alin Tișe nu este departe de cea a unui samsar imobiliar.

El a eșuat să livreze ceea ce promite de mulți ani: crearea parcului industrial Tetarom IV în Feleacu și a parcului industrial Tetarom V în zona Luna – Câmpia Turzii. Sunt două promisiuni neonorate, care pun sub semnul întrebării capacitatea lui Alin Tișe de a administra județul spre binele locuitorilor săi. În perioada în care am fost vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, sprijinirea companiei Tetarom a fost una dintre prioritățile mele. Sunt bucuros că am contribuit, într-o oarecare măsură, la acest proiect de succes.

Compania Tetarom s-a remarcat prin atragerea de investitori de talie mondială, precum Emerson, Bosch sau DeLonghi, iar acum avea posibilitatea de a oferi și investitorilor români condiții bune pentru a evolua într-un ecosistem performant. Însă, pentru aceasta, ar fi trebuit ca această companie să primească fondurile și cadrul necesar pentru a se dezvolta. Fiecare leu investit în Tetarom a fost multiplicat de mii de euro și a generat sume considerabile în bugetele publice prin taxele și impozitele plătite de companiile rezidente în aceste parcuri industriale.

O lege economică de bază spune că modele de bune practici trebuie încurajate. Însă această lege științifică este total nesocotită de actualul președinte al Consiliului Județean Cluj.

Echipa PSD Cluj este de părere că societatea Tetarom trebuie dezvoltată și extinsă, nu închisă. Trebuie să aibă acces la fonduri europene și guvernamentale pentru a atrage în continuare investitori și pentru a crea condițiile necesare pentru dezvoltarea start-up-urilor românești. Ecosistemul Tetarom trebuie upgradat în așa fel încât să găzduiască firme românești de tehnologie care au potențialul să se transforme în ”unicorni”: să genereze afaceri de peste un miliard de euro.

Vânzarea terenurilor Tetarom către investitorii privați este o altă aberație vehiculată de Alin Tișe. Patrimoniul public nu trebuie spoliat prin privatizări dubioase. Mai mult, nimeni nu poate înțelege cum Consiliul Județean ar putea să vândă niște terenuri care aparțin Primăriei Jucu.

De asemenea, trebuie să ne gândim cum ar fi fost dacă ar fi fost dus până la capăt planul de vânzare al terenurilor din Parcul Industrial Tetarom III către compania Nokia și către furnizorii săi. După dezastrul social produs de plecarea Nokia, probabil că acest parc industrial nu și-ar fi revenit niciodată, iar la Jucu am fi avut un teren viran în loc să avem cea mai mare fabrică de aparate de cafea din Europa, precum și unele dintre cele mai bune unități de producție din această parte a continentului. De aceea, terenurile trebuie menținute în proprietatea unităților administrativ-teritoriale și să genereze în continuare venituri ce pot fi investite în dezvoltarea comunităților locale”, a declarat Ioan Oleleu, candidat din partea PSD Cluj la Camera Deputaților.

Cod mandatar financiar: 11240017

Distribuie articolul

Leave a Comment