În 10 august, peste 45 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Poliția mun. Turda, Secția 9 Poliţie Rurală Turda, Serviciul pentru Acţiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, având sprijinul de specialitate al inspectorilor Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, au acţionat pe raza comunei Săvădisla, județul Cluj, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale și a furtului de material lemnos.
În cadrul acţiunii au fost puse în executare mandate de aducere pentru 30 persoane şi au fost efectuate 22 percheziţii domiciliare, pe baza mandatelor emise de Judecătoria Turda.
Poliţiştii au identificat la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea unor ilegalităţi în domeniul silvic a cantităţii de 235,3 mc material lemnos, în valoare totală de peste 47.000 lei, care a fost lăsată în custodie.
De asemenea, a fost descoperită o instalaţie de debitat lemn deţinută ilegal, precum şi 6 harnaşamente şi 6 atelaje hipo, 9 topoare, 4 motofierăstraie care au fost folosite la furtul şi transportarea lemnului.
Au fost descoperite şi două exemplare căprior ţinut în captivitate fără respectarea prevederilor legale.
– See more at: http://www.monitorulcj.ro/actualitate/47714-descinderi-la-mafia-lemnului-din-savadisla-%E2%80%93-video-#sthash.SyDbKUG2.dpuf