Diakite Mohamed va executa o pedeapsă finală de 4 ani și 7 luni închisoare cu executare în regim de detenţie. Bărbatul este acuzat că a cumpărat 39 de litri de benzină cu care a incendiat clădirea în care se aflau și polițiști, transmite pagina de Facebook Huedin.
„Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului D. M., aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care adaugă un spor de 1/3 din restul pedepselor aplicate – 1 an, 2 luni şi 7 luni respectiv 7 luni închisoare, pedeapsa finală fiind de 4 ani 7 luni închisoare cu executare în regim de detenţie”, se arată în decizia Curții de Apel, care a fost pronunțată în data de 8 august 2024.
Mai trebuie spus faptul că judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au majorat pedeapsa. Diakite a fost condamnat inițial, de judecătoria Huedin la trei ani și cinci luni de închisoare, cu executare. În rechizitoriu se arată că bărbatul este unul extrem de violent. Acesta este acuzat că a incendiat cu bună știință clădirea Poliția Huedin.
Procurorii spun că la data respectivă, 14 februarie 2023, Diakite Mohamed a făcut scandal la o sală de jocuri de noroc. Înainte cu două săptămâni, tot el distrus un aparat de jocuri de noroc. Pentru a aplana scandalul a fost nevoie de intervenția polițiștilor.
„Întrucât inculpatul Diakite Mohamed a avut un comportament recalcitrant și agresiv, respectiv întrucât a refuzat legitimarea și deplasarea de bună voie la sediul poliției în vederea legitimării s-a procedat al încătușarea sa, fiind introdus în autospeciala de poliție și condus la sediul Poliției Orașului Huedin. În continuare, în interiorul autospecialei de poliție Diakite Mohamed a procedat la adresarea de amenințări cu acte de violență către agentul *** folosind expresii precum ”te prind după ce ies, te aștept afară și te fac””, se arată în decizie.
După ce a fost amendat, marocanul a mers la o stație de carburanți de unde a cumpărat 39 de litri de benzină. El a revenit la sediul Poliției, și a turnat lichidul imflamabil după care i-a dat foc.