Povestea măririi și decăderii unei zeițe


Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare. 

A fost odată o zeiță mândră în toate cele, care umbla la braț cu Zeus, pe toate drumurile, cărările agapele și ospețele. Era lumina lui Zeus, farul călăuzitor și obiectul geloziilor intime ale fetelor de la curte.

Ca să-i scoată in evidenta importanța și mai ales rangul, Zeus i-a făcut o statuie în centrul cetății, astfel încât niciun trecător însetat să nu rateze boabele de rouă prelingânde,  cu care se puteau ostoi la drum lung, la arsița verii sau la simpla dorință.

Însă,  așa cum se întâmplă în povești, timpul cel neiertător a făcut să se astearnă praful și uitarea peste frumoasa sculptură, fapt pentru care, Zeița fu’ mutată mai înspre “fundul curții”, de vreme ce altele erau de acum preocupările și prioritățile Stăpânului Cetății.

În final inevitabilul s-a produs. Niște mâini nepricepute și neștiutoare în ale importanței respectivei opere de artă au mutilat ultima reminiscență a respectivei măriri.
Problema nu este de ce în ultimul loc de popas al ei ne-am trezit cu oale și ulcele și cu atât mai puțin  cine va plăti pentru omeneasca greseală a unei manevre nechibzuite. Zeița era deja demult o amintire perimată.

Dincolo de tot, în memoria colectivă, va ramane doar ceea ce-a fost cu adevărat,  o poveste de budoar presărată cu de toate: sentimente, drame, șoapte susurânde. Deloc unică și adesea repetabilă: o poveste romantică, despre mărire și decădere…

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close