Primăria din Huedin informează cetățenii cu privire la încheierea contractelor de salubritate cu Supercom

Primăria Huedin transmite o informare oficială către locuitorii orașului, privind obligația încheierii contractelor de salubritate cu operatorul autorizat.

„Stimați cetățeni, Vă reamintim că, în cazul în care nu aveți încheiat un contract de salubritate, este necesar să faceți demersurile pentru încheierea acestuia cât mai curând posibil. Contractele pot fi încheiate la sediul companiei Supercom, situat pe strada Horea nr. 22.

Conform Hotărârii Consiliului Local Huedin nr. 58/2017, nedeținerea unui contract valabil încheiat cu un operator autorizat de Consiliul Local pentru serviciul de evacuare a deșeurilor menajere și industriale, atât pentru proprietățile personale, cât și pentru punctele de lucru (inclusiv cele închiriate), constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 lei și 2.000 lei.” au anunțat oficialii primăriei din Huedin.

Primăria Huedin face apel la spiritul civic al tuturor cetățenilor, subliniind că încheierea contractelor de salubritate contribuie direct la menținerea curățeniei și a unui mediu sănătos în oraș.

Distribuie articolul

Leave a Comment