Primăria Orașului Huedin informează cetățenii că a fost depistat un caz de executare a unor lucrări funerare neautorizate, efectuate fără avizul Serviciului Urbanism și cu încălcarea regulamentului privind dimensiunile și amplasamentul locurilor de veci.
Potrivit administrației locale, construcția în cauză a depășit suprafața atribuită, extinzându-se pe una dintre aleile cimitirului. Persoana responsabilă a fost sancționată cu amenda maximă prevăzută de lege – 1.600 de lei – iar lucrarea urmează să fie demolată. Zona va fi readusă la starea inițială pe cheltuiala beneficiarului.
Reguli clare pentru lucrările funerare
Conform regulamentului, suprafața standard a unui loc de înhumare este de 6 metri pătrați (3 metri lungime x 2 metri lățime), incluzând un interval de servitute de 15 cm pe fiecare latură.
Se pot executa doar lucrări autorizate – cavouri, gropi betonate, fundații, borduri, monumente, cripte – în limitele prevăzute și numai cu avizele și autorizațiile necesare.
Nerespectarea aliniamentului și a suprafeței atribuite conferă administrației cimitirului dreptul de a dispune demolarea construcției ilegale, după notificarea persoanei responsabile.
Sancțiuni pentru nerespectarea regulamentului
Executarea de construcții funerare fără aviz sau cu depășirea dimensiunilor aprobate se sancționează cu amenzi de până la 1.600 lei și demolarea lucrării pe cheltuiala contravenientului.
Primăria Huedin subliniază că aceste reguli au scopul de a păstra ordinea, accesibilitatea și respectul pentru memoria celor înhumați și face apel la cetățeni să le respecte pentru a evita sancțiuni și măsuri de demolare.
