Mai multe proiecte importante pentru comuna Poieni au fost analizate în cadrul unei vizite de lucru desfășurate joi, 16 iulie, la care au participat prefectul județului Cluj, Maria Forna, directorul CFR Sucursala Cluj, Petru Cesa, precum și reprezentanți ai constructorului care execută lucrările pe lotul 3 al proiectului de modernizare a căii ferate.
Primarul comunei Poieni, Adrian Morariu, a prezentat principalele concluzii ale întâlnirii, care au vizat atât infrastructura feroviară, cât și proiecte de interes pentru comunitate.
Gara din Poieni ar putea fi clasată ca monument istoric
Unul dintre subiectele discutate a fost situația Gării Poieni. Edilul a precizat că imobilul aparține Companiei Naționale CFR, și nu administrației locale.
Potrivit acestuia, Primăria Poieni va realiza o expertiză de specialitate pentru a stabili dacă imobilul poate fi încadrat în categoria monumentelor istorice.
„Primăria Comunei Poieni urmează să facă o expertiză autorizată pentru a se stabili dacă aceasta este monument istoric sau nu”, a transmis Adrian Morariu.
Edilul a precizat că, în contextul acestor demersuri, s-a renunțat la una dintre liniile de cale ferată din zona gării.
În cadrul întâlnirii s-a discutat și despre Halta Bologa, care urmează să fie demolată de CFR, după parcurgerea procedurilor legale.
Extinderea rețelei de apă spre Valea Banului
Vești bune vin și în ceea ce privește proiectul de extindere a rețelei de alimentare cu apă din Poieni către Valea Banului.
Potrivit primarului, proiectul a primit un aviz de principiu, urmând să intre în etapa de proiectare și obținere a avizelor necesare de la Compania de Apă, CFR și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Pentru realizarea investiției vor fi necesare subtraversări pe sub calea ferată și pe sub drumul european E60.
Benzi de refugiu la intrarea în Valea Drăganului
În proiectul de modernizare a căii ferate este inclusă și amenajarea unor benzi de refugiu la intrarea în Valea Drăganului.
Conform informațiilor prezentate de primar, vor fi realizate câte o bandă pe fiecare sens de mers, măsura având scopul de a crește siguranța rutieră și de a reduce riscul producerii accidentelor.
Gardurile din zona căii ferate nu vor mai fi demolate
O altă veste importantă pentru locuitorii din apropierea căii ferate este că gardurile proprietăților din zona intrării către Casa Alesia nu vor mai fi demolate.
„A fost găsită o soluție tehnică, conform discuțiilor avute cu cei de la CFR și constructor, accesul urmând să fie realizat pe drumul tehnologic, prin zona fabricii”, a explicat edilul.
Exproprierile, încă în așteptare
În ceea ce privește procedurile de expropriere necesare pentru proiectul feroviar, primarul a precizat că fondurile destinate despăgubirilor nu au fost încă alocate persoanelor îndreptățite.
Administrația locală susține că va continua dialogul cu instituțiile implicate pentru a urmări evoluția proiectelor și pentru a informa cetățenii cu privire la etapele următoare.
