Ce să facă hoidanțu în zi liberă cu ger și ninsoare pe afară? Printre altele să stea la căldurică și să “hoinărească” pe net. Și hoinărind el așa, pe ce-i căzură ochii? Peste un reportaj ce să vezi, tocmai despre urbea sa. Acuma pentru păstrarea veridicitații, drept e că nu-l găsi singur, i-l dădu cineva, dar ce să ne împiedicăm în detalii, fapt e că-l citi. Și ce află din el, hoidanțu despre Hodin? Află de la primele paragrafe, mai precis după cel cu patria și cu microorganismele în halat, că Geo Bogza reinventat și-a stabilit un target să meargă de 12 ori în acest an hai-hui prin țară. Și cum țara e mare, găsi la 50 de km Huedinul care nu-i așa, o fi el mai la țară dar tot în țară cum ar veni, deci în ținta precisă a anului domini 2016.
Trecând peste zbaterile meteorologice, hotărî să nu-și asculte nici ceașca de cafea, nici periuța de dinti, se înarmă specific și porni voinicește înspre prima aventură a anului – Huedinul. Deși stabili dejà de la aburcarea în gară că orașelul anost și de tranzit nu merită osteneala junelui Bogza, se gândi totuși să-și continue expediția printre blocuri cenusii, stive de lemne, fum de lemne, pe piatră cubică, până ajunse într-un loc călduț. Aici, mirare, se vindeau croissante franțuzesti, pâine turcească, plăcinta dobrogeană, prăjituri, fursecuri , cafea și câte și mai câte. După spusele naratorului toate astea nu aveau ce căuta într-un orașel care se vrea poarta de intrare în Munții Apuseni și Țara Moților. Acuma bine ca n-a nimerit la fast-food unde se serveste hamburger că se putea gândi ca a ajuns la poarta de intrare în Philadelphia și putea să cada eventual în apnee bietul om.
A dat o tură și prin târg (piața cum îi spunem noi) și am aflat că i-au placut plăcintele și cam atât. Poate că aici nu strica nițică documentare dacă tot s-a apucat de lucru, pentru că la un simplu search pe google ar fi aflat ca târgul de la Huedin se ține de sute de ani, fiind pomenit și de umanistul Nicolae Olahus în scrierile sale și că prin vechimea sa a ajuns o parte din patrimoniul sufletesc al Transilvaniei. Că aici vin săptămână de săptămână locuitori din toate satele și comunele din jurul Huedinului atât pentru a face comerț dar mai ales pentru a se intalni, a socializa, că vara este vizitat de sute de turiști și asa mai departe. Aflăm apoi ca n-a putut găsi sub nici un chip oficialitatea locală, deși a făcut trei încercări în acest sens pe tot parcursul zilei dar, ca prin farmec n-a văzut biserica reformată de lângă primarie. Desigur că dacă o vedea ar fi fost curios să afle ca aceasta a fost construită în sec al XIII-lea, că are o istorie interesantă și este vizitată anual de mii de turisti, fiind monument istoric. Acuma dacă n-a văzut biserica, bine că n-a ratat palatele țigănești notându-și cu sârg ce scria pe fiecare dintre ele pentru posteritate.
Plictisit de anostul Huedin, noroc că a avut ocazia sa dea o raită prin satele din jur, mai interesante cel putin gastronomic decat targetul inițial. Recunosc că plictisită am fost și eu citind articolul, iar faptul că, totuși l-am citit pe tot, a însemnat un efort de voință demn de o cauză mai bună.
Ceea ce n-am înțeles este: de ce să scrii despre ceva doar să fie scris si ce te poate îndemna sa scrii despre ceva ce nu te intereseaza deloc. Însă cine sunt eu să le înteleg pe toate?
foto Lonay Arthur