Un incident violent a avut loc sâmbătă, 4 august, în jurul orei 16:00, în localitatea Călățele, județul Cluj, unde trei persoane au fost implicate într-un scandal ce a necesitat intervenția forțelor de ordine. Printre victimele comportamentului agresiv s-a aflat și un agent de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Potrivit IPJ Cluj, un agent din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin, aflat în misiune, a solicitat sprijin prin dispeceratul Poliției Huedin după ce a observat că, în fața unui imobil de pe DN1R, trei persoane tulburau ordinea publică și se manifestau agresiv față de un bărbat de 39 de ani.
Cei implicați sunt doi tineri, de 17 și 18 ani, și un bărbat de 42 de ani. În timpul altercației, tânărul de 18 ani l-ar fi îmbrâncit pe bărbatul de 39 de ani și a încercat să-l lovească cu o bucată de lemn. Între timp, bărbatul de 42 de ani și minorul de 17 ani s-au apropiat amenințător de agentul de poliție, adresându-i injurii și amenințări.
Conflictul a escaladat, iar cei doi tineri au început să lovească cu pumnii autoturismul victimei, aflat în apropiere.
În scurt timp, la fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Poliției Orașului Huedin și un echipaj de jandarmi, care au imobilizat persoanele agresive și le-au condus la sediul poliției pentru audieri.
În urma administrării probatoriului, bărbatul de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt în desfășurare, sub coordonarea procurorilor.
