Tragedie în comuna Fildu de Jos. Primarul Ioan Mangău a decedat aseară

Primarul în funcție al comunei Fildu de Jos, Ioan Mangău, a murit subit aseară în jurul orei 18.00, la vârsta de numai 55 de ani.

Cel care l-a găsit pe primar decedat a fost un vecin, care l-a văzut căzut în curtea casei sale din satul Fildu de Sus.
Vecinul a apelat  la Serviciul de Ambulanță, spunând că Ioan Mangău este căzut la pământ, inconștient. Ambulanța a trimis două autospeciale, una de la Zalău și una de la Huedin, din păcate, echipajul de pe ambulanţă nu a putut decât să constate decesul.

Poliția a confirmat nefericitul eveniment, cu precizarea că pe corpul defunctului nu se văd urme de violență.

În urma sa rămâne o soţie îndurerată, dar şi doi copii adolescenţi, un băiat care recent a fost admis la o facultate din Cluj-Napoca şi o fată care urmează cursurile Liceului Pedagogic “Gheorghe Şincai” din Zalău.

Membru al Partidului Social Democrat, absolvent al Facultatii de Filologie, Ioan Mangău a fost ales edil al comunei Fildu de Jos din anul 2008, câştigând fiecare dintre cele trei mandate din primul tur.

La alegerile din luna iunie 2016, Mangău fusese votat pentru al treilea mandat şi avea în derulare numeroase proiecte  pentru comună.

Slujba de înmormântare va fi oficiată duminică, începând cu ora 13.00.

Potrivit prevederilor legislative în vigoare, după constatarea decesului edilului, conducerea comunei este preluată de viceprimar în regim de interimat. Totodată, Guvernul este obligat ca, în termen de 90 de zile, să organizeze alegeri parţiale. Noul primar ales va îndeplini funcţia până la expirarea mandatului.

Distribuie articolul

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu