În data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, în comuna Poieni, la liziera unei păduri din extravilanul localității Tranișu, a fost semnalat faptul că o persoană ar fi fost rănită grav după ce ar secționat creanga unui arbore, transmite IPJ Cluj.
La fața locului a fost direcționată o echipă operativă, care a identificat imediat persoana în cauză, fiind vorba despre un tânăr de 25 de ani, din comuna Poieni, pentru care, din păcate, echipajul medical a constatat decesul.
Conform primelor date a reieșit că tânărul ar fi fost strivit de o creangă după ce ar fi efectuat activități de secționare a arborelui.
Pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au fost solicitați să intervină în această după-amiază în apropierea localității Tranișu, comuna Poieni, pentru a asista un bărbat care a fost accidentat de creanga unui arbore, informează ISU Cluj.
Victima s-a aflat într-o zonă greu accesibilă, astfel că echipajele au fost ajutate de către autoritățile locale, care au pus la dispoziție un autoturism de teren.
În paralel, a fost alertat elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.
Ajunși la fața locului, pompierii au găsit victima, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ.