Tuning Show 2026 a fost, pentru reprezentanții USR Huedin, mai mult decât un eveniment dedicat pasionaților de mașini. Formațiunea susține că întâlnirea cu localnicii a scos la iveală mai multe probleme ale comunității, printre care și dorința crescătorilor de animale de a redeschide târgul de animale din oraș.
La Tuning Show 2026 au participat, la invitația USR Huedin, deputata Oana Murariu, președinta USR Cluj, senatorul Ciprian Rus și deputatul Ciprian Rigman. Potrivit organizației locale, evenimentul a fost o oportunitate pentru discuții directe cu locuitorii și reprezentanții mediului economic.
„Am admirat mașinile expuse, dar, mai ales, am stat de vorbă cu oamenii și am ascultat problemele lor”, au transmis reprezentanții USR Huedin.
Crescătorii de animale cer redeschiderea târgului din Huedin
Una dintre principalele solicitări venite din partea comunității a fost legată de redeschiderea târgului de animale din Huedin.
USR Huedin consideră că acest obiectiv ar putea fi realizat printr-o colaborare între Primăria Huedin și ANSVSA Cluj, astfel încât să fie identificată o soluție legală și funcțională, care să respecte toate normele sanitar-veterinare.
„Credem că acest lucru este posibil prin asumare și colaborare între Primăria Huedin și ANSVSA Cluj, pentru identificarea unei soluții legale și funcționale, cu respectarea normelor sanitar-veterinare”, susține organizația locală.
Agenții economici reclamă lipsa de deschidere
Discuțiile purtate la eveniment au vizat și problemele cu care se confruntă agenții economici. Potrivit USR Huedin, aceștia reclamă nevoia de mai multă deschidere, înțelegere și colaborare din partea autorităților locale și centrale.
Organizația politică afirmă că, în rândul oamenilor, există și nemulțumiri legate de modul în care este aplicată legislația.
„Oamenii sunt revoltați pentru că văd cu ochiul liber că legea nu este aplicată unitar, în timp ce anumite persoane sau agenți economici par să beneficieze de un tratament privilegiat”, au transmis reprezentanții USR Huedin.
În opinia acestora, lipsa predictibilității și a unui tratament egal poate afecta încrederea cetățenilor în instituțiile statului.
USR Huedin: „Politica trebuie făcută printre oameni”
Reprezentanții USR susțin că astfel de întâlniri sunt importante tocmai pentru că permit politicienilor să afle direct de la cetățeni care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea.
„Politica trebuie făcută printre oameni, ascultându-i și înțelegând problemele lor”, se arată în mesajul transmis de USR Huedin.
Organizația i-a felicitat pe cei care au contribuit la organizarea Tuning Show 2026 și i-a menționat pe colegii lor Peter Norbert Balint și Alexandru Jeler, implicați în organizarea evenimentului.
Mesajul USR Huedin se încheie cu un apel la implicare civică și politică: „Huedinul are nevoie de oameni care fac lucruri. Iar evenimentul de ieri ne-a arătat încă o dată că acești oameni există.”

