Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către COSTIN VIORICA ADRIANA, fost Manager al Spitalului Orășenesc Huedin, Județul Cluj, actualmente Șeful Secției de Pediatrie din cadrul spitalului. COSTIN VIORICA ADRIANA se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 24 mai 2014, întrucât deține, simultan, funcția de Șef al Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Orășenesc Huedin și funcția de administrator unic al S.C. LIFEMED S.R.L. (societate comercială având ca activitate principală ‘activități de asistentă medicală generală’). De asemenea, COSTIN VIORICA ADRIANA s-a aflat…
Lună: noiembrie 2015
Palatele din Huedin, o poveste fără sfârșit
Se vorbește deja de ceva timp despre interzicerea palatelor ridicate de rromi în orașul Huedin, însă până în acest moment nu s-a ajuns la nicio concluzie viabilă. Au trecut mai bine de patru ani de când primarul orașului, Mircea Moroșan, declara pentru pe Știri de Cluj că „Acum nu avem bani pentru un nou PUG (n.r. Plan Urbanistic General), dar acesta ar seta noi parametri pentru eliberarea autorizațiilor de construire și aceste palate țigănești cu turnuri ar dispărea. De când sunt eu primar, din 2008, am eliberat 3 autorizații de…
Orașul Huedin ar urma să fie racordat la gaze în următoarele săptămâni
Au trecut patru ani de zile de când locuitorii din Huedin așteaptă să fie racordați la gaze, cu toate că, în urma unei investiții de circa 16 milioane de euro făcută de TransGaz, conducta magistrală de gaz se află la intrarea în oraș de câțiva ani. Până acum însă, nu s-a găsit o firmă care să construiască rețeaua de gaze în Huedin, deși primarul orașului a declarat, pentru Digi24, că documentația este depusă de aproape trei ani la Ministerul Energiei, iar avizele, care au expirat între timp, au fost refăcute.…
Două drumuri forestiere paralele cu lacul Beliş-Fîntînele au fost modernizate
Două drumuri forestiere paralele cu lacul Beliş-Fîntînele, din județul Cluj, situate de o parte şi de alta a lacului, au fost reabilitate şi modernizate printr-un proiect al Primăriei Beliș. Drumurile forestiere sunt: cel care iese din Bălceşti şi duce, pe malul lacului, spre Dealu Botii, până la Lunca Mare, şi un drum care vine de la Giurcuţa spre Bălceşti, pe partea cealaltă a lacului, amândouă oferind turiștilor imagini spectaculoase. Drumurile au împreună 11,6 km și amândouă oferă acces cu maşina la lac.