Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață între Huedin și Negreni, în dreptul intersecției cu Morlaca. În urma impactului dintre un autoturism și un TIR, trei persoane au fost rănite. Conform informațiilor oferite de martori, șoferul autoturismului nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat pe contrasens izbindu-se de un TIR care circula regulamentar. În urma impactului, șoferul a rămas încarcerat. Acesta are fracturi și traumatisme multiple. O altă persoană, pasageră în autoturism, a fost rănită grav și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.…
Autor: Larisa Antal
Șofer beat, depistat pe strada Gării din Huedin
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au identificat un șofer în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Gării, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta avea o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Incidentul rutier s-a petrecut în data de 11 martie a.c., în jurul orei 6:50. Cel în cauză este un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Huedin. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.
Bărbat găsit mort în albia unui râu din comuna Ciucea
Un bărbat din Ciucea a fost găsit fără viață în apa Văii Surduca, din comună. Trupul acestuia a fost observat de un localnic, ieri după-amiză, care a alertat imediat autoritățile. „Polițiștii investighează împrejurările în care a decedat un bărbat de 65 de ani, din Ciucea. Acesta a fost găsit decedat în apa Văii Surduca, din Ciucea, în jurul orei 13:30”, a declarat Carmen Jucan, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Cluj, potrivit Monitorul de Cluj. Trupul neînsuflețit al vârstnicului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca în vederea efectuării…
Se sistează energia electrică pe mai multe străzi din Huedin
Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice în zona Transilvania Nord anunță, pentru zilele de 14 și 16 martie a.c., întreruperea alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi din Huedin, în vederea efectuării unor lucrări pentru asigurarea unei bune funcționări a instalațiilor electrice. Data întreruperii: 14.03.2018 Străzi afectate: str. Republicii, nr. 8, bl. A, sc. 5; bl. A, sc.6; bl. A, sc.7. Intervalul orar: 08:00-09:00. Data întreruperii: 14.03.2018 Străzi afectate: str. Republicii, nr. 8, bl. A, sc. 5; bl. A, sc.6; bl. A, sc.7. Intervalul orar: 16:00-17:00. Data întreruperii: 16.03.2018 Străzi afectate: str. Republicii, nr. 8 – Centrala…
Șofer beat, depistat de polițiști în Huedin
Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei oraşului Huedin şi cei din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală au depistat un bărbat, de 58 de ani, din Huedin, care conducea un autoturism pe DN1 E60, fiind sub influenţa alcoolului. Incidentul s- petrecut ieri, 8 martie. Cel în cauză avea o concentraţie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub…
Fonduri europene pentru Școala Gimnazială Specială din Huedin
Consiliul Județean Cluj a depus în vederea evaluării, prin intermediul sistemului electronic național MySMIS 2014, trei noi proiecte cu finanțare europeană vizând modernizarea infrastructurii social-educative pentru trei instituții de învățământ special, printre care se numără și Școala Gimnazială Specială din Huedin, școli edificate acum mai bine de 100 de ani și al căror grad de uzură fizică și morală este unul extrem de avansat. „Ceea ce ne dorim prin depunerea acestor trei proiecte este ca, cu ajutorul fondurilor europene, să derulăm ample lucrări la finalul cărora aproape 350 de copii cu…
Familia afectată de incendiul produs în Bologa are nevoie de ajutor
O familie cu doi copii, în vârstă de 2 și 4 ani, a rămas pe drumuri după ce casa în care locuia a fost distrusă de flăcări. Cunoscuții fac apel la toți cei care pot să ajute ca să doneze pentru cauza lor. „Familia Pascalău din Bologa jud.Cluj com.Poieni duminică 25.02.2018 dupa masa si-au pierdut casa in urma unui incendiu. Lor nu le-a mai rămas nimic în urma inciendiului. Pascalău Marian Mihai este însurat si are doi copii minunați de 2 și 4 ani. Daca puteți să îl ajutați cu o mica…
Victimele accidentului produs ieri în Poieni au nevoie urgentă de sânge
foto: http://www.bihon.ro Două fete, rănite în urma gravului accident produs, ieri, 25 februarie, în Poieni (detalii aici) au nevoie urgentă de sânge. Rudele acestora fac apel la toți cei care pot să doneze. „Dragi prieteni, apelez la voi in ceas de cumpănă a doua vieți. Aseara in jurul orei 5, teribilul accident din localitatea Poieni, județul Cluj a facut doua victime si doua persoane grav rănite printre care una din ele este iubita mea! Prieteni/cunoștințe din Oradea sau de oriunde din țara, pierderile de sânge au fost uriașe si doresc sa va cer…
„Cupa Nan Marian” – concurs de schi-slalom uriaș organizat în Stațiunea Muntele Băișorii
Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, în parteneriat cu Asociația „Nan Marian” anunță organizarea celei de-a doua ediții a concursului de schi-slalom uriaș ,,Cupa Nan Marian”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 martie 2018, pe pârtia mare din Stațiunea Muntele Băișorii. Înscrierile la această competiție memorială vor avea loc sâmbătă, 3 martie 2018, la „pârtia veche”, între orele 10:00 și 11:00, startul concursului urmând a fi dat la ora 12:00. Concurenții vor fi înscriși la start pe șapte categorii, atât pentru fete cât și pentru băieți, în următoarele grupe de vârstă: 3-5 ani,…
Primarii din Huedin, Sâncraiu și Călăţele vor să construiască o pistă de biciclete
Autoritățile locale din Huedin, Sâncraiu și Călăţele vor să implementeze un proiect prin intermediul căruia să construiască o pistă de biciclete pe traseul unei linii dezafectate de cale ferată. Cei trei primari vor să atragă în acest sens o finanţare europeană de 200.000 de euro, informează Ziua de Cluj. „Împreună cu primarii din comuna Călăţele şi oraşul Huedin am iniţiat demersuri în vederea depunerii unui proiect cu fonduri europene pentru construirea unei piste de biciclete pe amplasamentul fostei căi ferate Huedin – Călăţele în lungime de 15 km, care este dezafectată. Avem…