Primarul din Poieni anunță noi informații despre modernizarea căii ferate: Gara ar putea deveni monument istoric, iar extinderea rețelei de apă primește aviz de principiu

Mai multe proiecte importante pentru comuna Poieni au fost analizate în cadrul unei vizite de lucru desfășurate joi, 16 iulie, la care au participat prefectul județului Cluj, Maria Forna, directorul CFR Sucursala Cluj, Petru Cesa, precum și reprezentanți ai constructorului care execută lucrările pe lotul 3 al proiectului de modernizare a căii ferate. Primarul comunei Poieni, Adrian Morariu, a prezentat principalele concluzii ale întâlnirii, care au vizat atât infrastructura feroviară, cât și proiecte de interes pentru comunitate. Gara din Poieni ar putea fi clasată ca monument istoric Unul dintre subiectele…

Lucrări pe DJ 103C, între Negreni și limita cu județul Sălaj. Consiliul Județean Cluj intervine pe un drum preluat recent în administrare

Consiliul Județean Cluj a început lucrările de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 103C, pe tronsonul dintre localitatea Negreni și limita cu județul Sălaj. Drumul, care face legătura între DN1 și județul Sălaj, a fost preluat în administrarea forului județean în ultimul trimestru al anului trecut. Lucrările vizează un sector cu o lungime totală de 3,255 kilometri, între pozițiile kilometrice 0+000 și 3+255. Pe traseu se află și un pod de 10,4 metri care traversează Valea Ghermin. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța strategică a…

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul pentru restaurarea parcului Ansamblului „Octavian Goga” din Ciucea. Investiție de peste 25 milioane lei!

Consiliul Județean Cluj a finalizat procedura de achiziție publică și a semnat contractul de execuție a lucrărilor de reabilitare, restaurare, consolidare și conservare a parcului și a împrejmuirii Ansamblului „Octavian Goga”, parte a proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii de turism la Muzeul Octavian Goga din Ciucea”. Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027 și are ca obiectiv modernizarea și punerea în valoare a unuia dintre cele mai importante obiective culturale și turistice din județul Cluj, respectiv Muzeul Memorial „Octavian Goga” din Ciucea. Contractul, atribuit asocierii SC EURAS SRL – SC ADDCONCEPT…

Primăria Poieni: a fost semnat certificatul de urbanism pentru noul PUG al comunei

Primarul comunei Adrian Morariu a anunțat semnarea Certificatului de Urbanism necesar elaborării Planului Urbanistic General (P.U.G.) al comunei Poieni, un document esențial pentru dezvoltarea și reglementarea urbanistică a localității în următorii ani. Potrivit edilului, documentul intră în această perioadă în procedura de avizare, etapă obligatorie înainte de finalizarea noului PUG. Autoritățile locale își propun ca întreg procesul de avizare să fie încheiat până la finalul acestui an, în funcție de ritmul instituțiilor implicate. „Săptămâna aceasta am semnat Certificatul de Urbanism pentru P.U.G. al comunei Poieni. Acesta urmează să intre în…

Consiliul Județean Cluj modernizează drumul județean DJ 103J către zona montană Vlădeasa

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 103J, pe tronsonul Aluniș – Săcuieu, intervențiile fiind deja în plină desfășurare pe două sectoare distincte ale drumului. Potrivit administrației județene, lucrările vizează sectorul asfaltat cuprins între kilometrii 5+000 și 12+400, dar și sectorul de drum pietruit situat între pozițiile kilometrice 12+400 și 16+000. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat importanța strategică a acestui drum pentru zona montană din vestul județului. „Acest drum județean reprezintă o rută de transport esențială pentru zona montană…

RAR Cluj vine la Poieni pentru verificarea tractoarelor și utilajelor agricole

Primăria comunei Poieni anunță că o echipă mobilă din cadrul Registrului Auto Român (RAR) Cluj se va deplasa în localitate pentru efectuarea verificărilor tehnice și identificarea tractoarelor și utilajelor agricole, în vederea eliberării documentelor necesare obținerii numerelor de înregistrare locale. Acțiunea va avea loc marți, 16 iunie 2026, începând cu ora 09:00, în parcarea Restaurantului „Casa Alessia” din comuna Poieni. Potrivit administrației locale, verificările sunt destinate proprietarilor de tractoare și utilaje agricole care doresc să își pună vehiculele în legalitate și să obțină documentele necesare pentru înregistrarea acestora la primărie.…

Horea-Dorin Matiș anunță continuarea lucrărilor de modernizare la Grădinița „Prichindeii Veseli” Nr. 2

Lucrările de reabilitare și modernizare a Grădiniței cu Program Prelungit „Prichindeii Veseli” Nr. 2 din Huedin continuă într-un ritm susținut, proiectul fiind considerat una dintre cele mai importante investiții aflate în desfășurare în infrastructura educațională a orașului. Anunțul a fost făcut de consilierul local Horea-Dorin Matiș, care a prezentat stadiul lucrărilor realizate la unitatea de învățământ situată pe strada Gheorghe Doja nr. 5. Potrivit acestuia, investiția este realizată prin două surse de finanțare complementare: un proiect de reabilitare energetică finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și fonduri…

Primăria Huedin explică motivele sistării unor lucrări finanțate prin PNRR la unități de învățământ

Primăria orașului Huedin a transmis o comunicare oficială după controlul efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcții Cluj și decizia de sistare a lucrărilor pentru mai multe proiecte de eficiență energetică finanțate prin PNRR. Măsura vizează lucrările de la Grădinița „Prichindeii Veseli” nr. 2, Liceul Teoretic „Octavian Goga” – corpurile C1, C2 și C3 și Liceul Tehnologic „Vlădeasa” – corp C2. Potrivit administrației locale, în urma controlului efectuat la data de 20 mai 2026, inspectorii au identificat neconcordanțe între documentația tehnică elaborată în faza DTAC și proiectul tehnic referitor la…

Lucrări de întreținere pe DJ 108A, între Ciucea și limita cu județul Sălaj: intervenții pe peste 7 kilometri de drum

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumul județean DJ 108A (DN 1) Ciucea – Vânători – limita cu județul Sălaj, pe un sector de drum în lungime de peste șapte kilometri, cuprins între pozițiile kilometrice 0+000 și 7+392. Intervențiile au ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței rutiere pe una dintre rutele importante de legătură cu drumul național DN 1 și cu județul Sălaj. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat că lucrările fac parte dintr-un program mai amplu de întreținere…

Sursa de apă Bologa va fi modernizată: investiția va tripla capacitatea de alimentare pentru Huedin și zona montană a Clujului

Compania de Apă Someș, aflată sub autoritatea Consiliul Județean Cluj, va începe în perioada următoare lucrările de extindere și reabilitare a sursei de apă Bologa, investiție considerată esențială pentru alimentarea cu apă a orașului Huedin și a localităților din zona montană a județului. Potrivit autorităților județene, proiectul are ca obiectiv creșterea semnificativă a debitului de apă furnizat de sursa subterană Bologa, de la 25 de litri pe secundă, cât este în prezent, la aproximativ 90 de litri pe secundă. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că investiția va…