Castelul de la Ciucea a fost pierdut definitiv de Consiliul Județean

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi să menţină decizia Curţii de Apel Bucureşti, care practic retrocedează castelul de la Ciucea, în prezent complex muzeul aflat în subordinea Consiliului Judeţean Cluj. Recursul intentat de administraţia judeţeană, dar şi de moştenitorii Veturiei Goga, a fost respins. Soarta instituţiei devine astfel incertă, deşi moştenitorii au promis să menţină destinaţia de muzeu a complexului pe care Octavian Goga şi-a dorit să-l lase statului român. Astfel, sentinţele date în decembrie 2014 la Curtea de Apel Bucureşti rămân defitinive, urmaşii Veturiei urmând să…

Drumul Răchiţele-Ic Ponor: Balastul folosit nu este corespunzător

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, împreună cu reprezentanţii direcţiilor de resort din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, cu consilierii personali pe probleme de infrastructură şi, respectiv, cu proiectantul lucrării, au efectuat o verificare la faţa locului în vederea analizării stării lucrărilor de modernizare a drumului Răchiţele – Ic Ponor. În cadrul vizitei au fost constatate numeroase neconformităţi şi probleme legate atât de calitatea cât şi de ritmul lucrărilor de asfaltare. Astfel, în cadrul sectorului de drum modernizat din zona Scrind-Frăsinet s-a observat faptul că materialul rezultat în urma tăierii…

Huedin și localitățile din zona de munte, cuprinse în cel mai recent anunț de finanțare guvernamentală!

Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și  Administrației Publice, a alocat peste 48 milioane de lei judeţului Cluj, pentru obiective de investiţii și peste 37 milioane de lei pentru anii 2016-2017. Suma alocată pentru obiectivele de investiţii din judeţul Cluj de către Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pentru anul 2015, a fost suplimentată cu 15,9  milioane de lei, astfel suma alocată până în prezent de 32 milioane de lei, a crescut la 59 milioane de lei. De asemenea, având în vedere că în anii următori se…

Sprijin financiar, din fondul de rezervă pentru Negreni și Măguri-Răcătău!

Consiliul județean Cluj a aprobat alocarea unui sprijin financiar, din fondul de rezervă al bugetului local a Judeţului Cluj, pentru eliminarea efectelor produse de calamităţile naturale din anul 2015. Comuna Negreni va primi un sprijin financiar în cuantum de 87,11 mii lei, Comuna Măguri-Răcătău 100.000 lei, în vederea eliminării efectelor produse de calamităţile naturale.

Veste bună: 7.875.000 lei au primit Huedinul şi localităţile din zonă, în urma rectificării bugetare din august!

Guvernul României a repartizat judetului Cluj în luna august suma de 86.686.000 lei în urma rectificării bugetare de stat pe anul 2015. Astfel, din respectiva sumă. 946.000 de lei sunt destinaţi cheltuielilor cu plata contribuţiilor pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din Cluj, iar 13.485.000 lei reprezintă plata unor hotărâri judecatoreşti pentru salariile în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, tăiate de Guvernul Boc. Suma de 72.255.000 va fi repartizată unităţilor administrativ teritoriale care în anul 2015 au primit sume totale de echilibrare mai mici decât cele repartizate…

Prefectul Vuşcan a ordonat controale în zona Tarniţa-Someşul Cald! Vezi de ce!

În urma unor semnalări publicate în mass-media clujeană privind situaţia apărută în zona lacului de acumulare Tarniţa, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a dispus astăzi, 19 august a.c., prin Ordin, constituirea unei comisii de verificare a respectării legislaţiei specifice privind protecţia mediului în zona lacurilor de acumulare Tarniţa şi Someşul Cald din judeţul Cluj. Comisia care urmează să întreprindă acţiunile de verificare este formată din reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Regional Cluj şi ai Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa şi va fi însoţită în teren de…

Crainic: “Suntem în grafic cu lucrările la Centrul de informare turistică din satul Beliş”

Primarul comunei Beliş, Viorel Crainic, anunţa la sfîrşitul lui decembrie 2014, finalizarea în 2015 a două proiecte: Centrul de informare turistică şi de modernizarea a două drumuri forestiere pe malul lacului, de o parte şi de alta a acestuia. „Suntem în grafic şi cu lucrările la Centrul de informare turistică din satul Beliş, şi cu cele de modernizare a celor două drumuri forestiere – un drum care iese din Bălceşti şi duce, pe malul lacului, spre Dealu Botii, şi un drum care vine de la Giurcuţa spre Bălceşti, pe partea…

Oficialii Consiliului Judeţean au analizat starea drumului Răchiţele – Ic Ponor

Marţi, 11 august 2015, Preşedintele şi Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnii Mihai Seplecan şi Vákár István, s-au deplasat în teritoriu în vederea analizării, la faţa locului, a stării lucrărilor de modernizare a drumului turistic Răchiţele – Ic Ponor. În urma acestei vizite, conducerea forului administrativ judeţean nu s-a arătat foarte încântată de calitatea şi ritmul lucrărilor de asfaltare, atenţionând pe această cale atât constructorii cât şi diriginţii de şantier din cadrul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Cluj asupra faptului că există probleme de calitate a…

Mafia LEMNULUI din Săvădisla lovită de Poliţia Română

În 10 august, peste 45 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Poliția mun. Turda, Secția 9 Poliţie Rurală Turda, Serviciul pentru Acţiuni Speciale și Serviciul Criminalistic, având sprijinul de specialitate al inspectorilor Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare Cluj, au acţionat pe raza comunei Săvădisla, județul Cluj, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale și a furtului de material lemnos. În cadrul acţiunii au fost puse în executare mandate de aducere pentru 30 persoane şi au fost efectuate 22 percheziţii domiciliare, pe baza mandatelor emise de Judecătoria Turda.…

Incendiu URIAŞ în pădure în zona Măguri Răcătău! 6 hectare au ars!

Aproximativ 6 hectare de pădure din Maguri Racatau au luat foc, iar pompierii acționează cu ajutorul elicopterului de la Unitatea Speciala de Aviatie din Cluj. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, a declarat că sâmbătă, în jurul orei 12:00, a izbucnit un incendiu la o pădure de pe un versant în zona comunei Măguri Răcătău, fiind afectate peste şase hectare. “ISU Cluj intervine cu echipaje de pompieri, la acţiunea de stingere a incendiului participând şi echipe ale Ocolului Silvic, dar şi un elicopter…