Ce i-a ucis pe zilierii din Moldova in Joia mare?


 

Multe lucruri ucid: prostia, coruptia, incompetenta, impostura, boala desigur; unele ucid la propriu, altele ucid incet si sistematic sufletul, inima, viata unui individ si a unui popor despre care la un moment dat ne trezim gandindu-ne daca mai exista cu adevarat.

Saracia insa, ucide in mod sigur; dur, brut, crunt si real. Daca n-ai ce manca, sau daca nu mananci cat de cat in limita normalitatii, te imbolnavesti si mori, fara lozinci si fara clisee, fara manifestatii de strada. Pur si simplu nu rezisti.

Azi noapte, 10 oameni dintr-un sat din Moldova, majoritatea rude s-au urcat intr-o duba de transport marfa, s-au asezat pe niste bancute de lemn, si-au facut semnul crucii cu gandul ca vor ajunge cu bine acasa. Nu se aflau in pozitia omului care sa faca nazuri ca sunt conditii proaste de transport, ca nu sunt scaune sau geamuri, ca n-au centuri de siguranta, ca masina in sine arata ca si cum ar fi venit din Afganistan. NU. Ei erau in pielea acelor oameni care din disperare, pentru a avea ce pune pe masa familiei de sarbatori, se duceau sa munceasca cu ziua oriunde, fie si in partea cealalta de tara. 10 barbati care nu faceau parte dintre descurcaretii zilelor noastre, nu voiau nici sa fure, nici sa intre in combinatii, nici sa cerceasca. Faceau parte dintre amaratii acestei tari care castiga bani din munca, din munca bruta. Parca suna si ciudat in actualitatea zilelor sa scriu aceste cuvinte: „bani din munca”…

Conform zicalei „la omu’ sarac/nici boii nu trag”, n-au mai ajuns acasa, pentru ca una dintre rotile cosciugului ambulant in care urcasera s-a desprins, iar noua dintre ei si-au gasit sfarsitul in mod tragic pe fundul unui rau.

Toate astea se intampla intr-o tara in care stirile ne prezinta zilnic cum s-au dat tunuri de sute de milioane de euro, cum s-au devalizat fabrici, strazi, parcuri, uneori orase intregi sau zone intregi. O tara in care unii care n-au produs decat matreata in viata lor au salarii de zeci de mii de euro, sau pensii de sute de mii de lei. Si as putea continua, dar pentru moment ma opresc aici.

Multe nu-s la locul lor in tara asta si sunt putine semne ca vor fi vreodata  macar pe aproape de locul lor firesc. Si tot mai putini cei carora pare ca le mai pasa cu adevarat.

 

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close