Echipă mobilă pentru intervenții de urgență în cazurile de violență domestică

Consiliul Local Huedin a aprobat constituirea unei echipe mobile dedicate intervențiilor de urgență în cazurile de violență domestică, o măsură menită să asigure sprijin rapid și protecție persoanelor aflate în situații de risc.

Potrivit deciziei adoptate, echipa mobilă va acționa în parteneriat cu Secția 8 Poliție Rurală Huedin, intervențiile urmând să fie realizate în baza sesizărilor primite fie la Poliție, fie la Serviciul de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Huedin.

Rolul principal al acestei structuri este de a asigura o intervenție rapidă și coordonată în situațiile semnalate, de a oferi sprijin și îndrumare victimelor și de a preveni escaladarea actelor de violență. Prin colaborarea dintre instituțiile implicate, autoritățile locale urmăresc o abordare integrată a cazurilor de violență domestică, adaptată nevoilor reale ale persoanelor vulnerabile.

Reprezentanții administrației locale subliniază că această inițiativă contribuie la crearea unui climat mai sigur pentru cetățenii orașului și la protejarea eficientă a celor aflați în dificultate.

Primăria Orașului Huedin își reafirmă angajamentul de a rămâne activ implicată în prevenirea și combaterea violenței domestice, considerând siguranța comunității o prioritate.

Distribuie articolul

Leave a Comment