Miercuri, 18 octombrie 2017, reprezentantii Consiliului Judetean Cluj, impreuna cu reprezentanti ai Inspectoratului de Stat in Constructii, proiectantul, inginerul si responsabilul tehnic cu executia, au efectuat o vizita pe santierul lucrarilor de inchidere a depozitului neconform de la Huedin. Deplasarea la fata locului a fost justificata de necesitatea de a verifica lucrarile la faza determinanta a amplasarii sistemului de acoperire si impermeabilizare a depozitului, sistem format dintr-un numar de trei membrane geocompozite, special concepute pentru a realiza o capsulare cat mai eficienta a corpului depozitului.
„Ceea ce e cu adevarat important e faptul ca lucrarile de inchidere si ecologizare a depozitului neconform din Huedin se apropie de final, astfel incat pana la finalul lunii viitoare acestea vor fi finalizate. In paralel, se lucreaza extrem de intens si la inchiderea celorlalte depozite aferente lotului 1, respectiv Turda si Gherla, constructorul asigurandu-ne ca si acestea vor fi viabilizate intr-un interval de maxim o luna”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, domnul Alin Tise.
In acest moment, executantul lucrarilor de inchidere a depozitului de la Huedin monteaza sistemul de capsulare al carui rol principal este acela de a impiedica patrunderea apei de precipitatii in corpul deseurilor, fapt care va duce, implicit, la incetarea producerii de levigat si, respectiv, a infestarii apelor de suprafata si freatice.
In concret, peste stratul suport de pamant, cu grosimea de 50 de cm, deja amplasat peste corpul de deseuri nivelat si compactat, se instaleaza un numar de trei membrane geocompozite, dupa cum urmeaza: membrana pentru drenarea biogazului, membrana geocompozita bentonitica cu rol in impermeabilizarea depozitului fata de apele de precipitatii si in impiedicarea emisiei necontrolate a biogazului si, respectiv, membrana pentru drenarea apei pluviale cu rol in drenarea apelor de precipitatii ce s-ar putea infiltra prin straturile de pamant de acoperire cu o grosime de 85 de cm, respectiv prin cel de sol vegetal cu o grosime de 15 cm. Materialele geocompozite folosite in acest proces respecta cele mai exigente standarde in domeniu si au capacitatea de a asigura o interactiune controlata intre corpul depozitului si mediul inconjurator, pentru a anula in acest fel efectele negative ale deseurilor asupra mediului.
Singurele operatiuni care mai raman, astfel, de efectuat pentru finalizarea completa a procesului de inchidere si ecologizare sunt cele de imprejmuire, precum si cele de realizare a canalului perimetral de scurgere si a drenurilor.
Mentionam in acest context faptul ca lucrarile de inchidere a depozitului de deseuri situat in zona Cetatea Veche-Baile Huedin au inceput in luna martie a acestui an, termenul maxim de executie al acestora fiind de 12 luni. Acest termen a fost insa mult redus, astfel incat, dupa amplasarea celor trei membrane impermeabile si a stratului de acoperire de pamant, operatiunile de inchidere sunt apreciate la un procent de peste 85%. Lucrarile sunt executate, conform acordului contractual incheiat in acest sens, de Asocierea Nord Conforest SA – Finara Consult SRL – SC Interdevelopment SRL, la o valoare totala de 1.668.457,21 lei fara TVA.
Sursa foto: http://ziuadecj.realitatea.net