Primarul Huedinului, Mircea Moroșan susține că cea mai mare problemă cu care se confruntă orașul este potențialul economic extrem de redus.
„Huedinul are un potențial economic extrem de redus. După ’90 s-au desființat trei firme foarte mari, dacă le raportăm la dimensiunea orașului nostru. Este vorba despre Napolact, care avea un punct de lucru aici, IPM și fabrica Unirea, ambele cu puncte de lucru aici. Nu a mai existat nimic ca și unități mari de producție, ceea ce a condus la scăderea venitului”, a precizat edilul.
În prezent, cei mai „mari” angajatori în Huedin sunt instituțiile publice: spitalul, primăria, instituțiile de învățământ. Firmele private refuză să vină și să investească în Huedin din două motive principale: lipsa infrastructurii și lipsa forței de muncă.
Conform informațiilor oferite de primarul Moroșan, primăria nu deține decât 5 hectare de teren, mult prea puțin decât ar fi necesar pentru a pune la dispoziția firmelor private care ar putea să investească în Huedin.
„Am avut un proiect cu Consiliul Județean în care se voia construirea Tearom IV sau V aici. Dar ne trebuiau 20 de hectare de teren. Nu am avut și am pierdut oportunitatea asta”, a mai precizat primarul.
La capitolul infrastructură, Moroșan susține că a fost creat tot ceea ce a ținut de Primărie. În prezent, depinde de autorizațiile pe care trebuie să le primească de la autoritățile naționale.
„Mai trebuie un singur lucru în Huedin pentru a avea condițiile necesare pentru a dezvolta orașul: gazul. Suntem singura zonă din județul Cluj care nu are gazul introdus. De trei ani stau cu actele depuse la Minister, dar nu mi se aprobă. Eu nu mai am ce face decât să aștept decizia lor.”
Și lipsa forței de muncă este o problemă în Huedin. Conform primarului, de multe ori se întâmplă ca anunțurile de angajare să rămână fără aplicanți. Mare parte din muncitorii calificați din Huedin au plecat în orașe mai dezvoltate sau în străinătate, iar cei care au rămas aici preferă să primească ajutorul social decât să se angajeze.