Noi intervenții pentru înlăturarea poleiului de pe drumurile județene din zona Huedinului

Consiliul Judeţean Cluj informează că, la acestă oră, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate sau închise traficului rutier, circulaţia desfășurându-se, pe majoritatea sectoarelor de drum, în condiţii specifice de iarnă.

Având în vedere că în ultimele 24 de ore precipitaţiile căzute sub formă de ninsoare au fost relativ abundente, iar din cauza temperaturilor sub zero grade Celsius, pe unele drumuri judeţene s-a format polei, a fost nevoie de intervenția cu material antiderapant.

Astfel, la această oră, se acţionează cu 19 utilaje pe 35 de drumuri judeţene, situate pe raza Loturilor 1 şi 3 – zona Huedin – Gilău şi, respectiv, zona Gherla – Dej.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, 16 ianuarie, s-a intervenit pe nu mai puțin de 71 de drumuri sau sectoare de drumuri judeţene din zonele menționate anterior. Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 35 de utilaje, fiind folosită pentru combaterea poleiului şi a gheţuşului o cantitate de 410 tone de material antiderapant, inclusiv sare.

În continuare, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate.

Distribuie articolul

Articole asemănătoare

Lasă un comentariu