În curând viața din cochetul oraș bihorean de la poalele Apusenilor – Aleșd se va îmbunătăți considerabil după ce traficul greu de pe DN1E60 Cluj-Oradea va trece pe centura Aleșd.
În toamna anului trecut s-a deschis parțial circulația pe centura Aleșd, între localitățile Tinăud și Peștiș.
Consilierul local Oana Goga și totodată candidat la primăria din Huedin consideră că în mandatul 2024-2028 realizarea centurii Huedin trebuie să fie o prioritate: „Centura Huedin trebuie să fie o prioritate. În Aleșd s-a putut, în Huedin de ce să nu se poată? Practic cei din Aleșd au aceeași problemă ca și noi, în Huedin, DN1 E60 Cluj-Oradea este incredibil de aglomerat și sunt destule momente când Huedinul este blocat de traficul extern”
Lungimea Centurii Aleșd este de 5,8 kilometri și va asigura o nouă rută rapidă de transport, scurtându-se semnificativ timpul de parcurs pe DN1, în dreptul localității Aleșd.