Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare. 🙂
Se făcea ca e iarași ședință de consiliu; aceleași stupide și plictisitoare ședinte la care toată lumea participă doar în scopul nedeclarat de a bifa indemnizația și ahh…da evident ca da, pentru a-mi da pupăturile de rigoare, mai dese și mai apăsate în funcție de interesul de moment. Același plictis de ani de zile, oare câți? Prea mulți ar zice cârcotașii…dar să alungăm gândurile negre.
“Avem o problemă!” – căzu ca o ghilotină propoziția tocmai când plictisul din capul său atinsese apogeul. Cum????? Problemă???? În atația ani de mandat NIMENI, niciodată nu îndrăznise măcar să gândească faptul că în acea clădire, în acea sală, la acea masă ar putea fi probleme; darămite să rostească așa ceva cu subiect și predicat. Problemă?!?! Cum adica problemă? Și mai ales cum AVEM? – veni replica guturală, acompaniată de o privire piezisă aruncată pe deasupra ochelarilor pentru citit de aproape.
Omulețul se făcu mic, mic de tot, simțea că se prelinge în josul scaunului, sub masă, prin parchet și ajunge jos la biroul taxe și impozite, taman pe masa cu clisă si ceapă uitate de la masa de prânz a înalților funcționari publici.
“Ciorile” – apucase să bâiguie cel care nu se voia păpat odata cu ultima îmbucătură a anafilor…ciorile…
“Aha!!! Știam eu că până la urmă aștia cu palatele și merțanurile cu volan pe dreapta ne vor creea probleme. I-am zis, să nu ne încredem în ei, ca n-avem in cine. Ok, data trecută ne-a mers, s-au tinut de cuvânt – știm noi cum – dar acu sigur au simțit mișcarea si s-au dat cu ceilalți.” Gândi cu voce tare (?) “ecologistul” de vis-à-vis.
“HAHA! Știam eu că o sa i se înfunde până la urmă, cu ciorile sau cu altceva, e bine că am avut răbdare…”la un semn deschisa-i calea” purcese în mintea sa și fotograful amator zis și majoritate 7+1
“Bine că nu m-am dat peste cap să învăț bine limba română, că aștia atatea înteleg dintr-un cuvânt că nu-ți ajunge o viață de om să întelegi ce vor să zică, mindenesetre cioara lor, problema lor– își spuse în sine alesul minoritățtilor altele decat UDMR, și-și mai verifică o data telefonul să vadă dacă a intrat au ba in insolvență echipa lui Paskany.
Ce naiba vor sa zică aștia prin “ciorile”, e clar de când cu nasoleala aia de ANI au simțit gugustiucii aștia că mi-au slabit țâțânele și încep să se vadă ei mari șmecheri.
Fiți mai explicit d-nule consilier, ca să înțelegem și noi ăștia mai neinformați ce problemă macină comunitatea noastră așa pe nepusă masă, după atâția ani de liniște și armonie.
Ciorile să trăiti, s-au înmulțit, le merge bine, îghm…ca de altfel tuturor de când suntem…sunteți în fruntea urbei, au venit cu sutele, cu miile în comunitatea noastră și pe langă faptul că produc gălăgie și dezordine își mai fac și nevoiele, să scuzați, în capul plătitorilor cinstiți de taxe și impozite.
Un oftat prelung străbătu încăperea…așadar erau doar ciorile. Își reluară cu toții pozițiile și activitățile pe care le aveau înainte de incident; erau doar niște biete ciori…
Unde stau ciorile??? Veni vocea impunătoare din capul mesei? Unde sălășluiesc ele? În copaci! TĂIEM COPACII!!! Ce era atat de dificil? De ce trebuie sa gandesc mereu doar eu? Unde era PROBLEMA?????
Tăiem copacii…se auzea ca un ecou in capul sau…până când o zdruncinătură puternică îi cutreieră tot corpul. “mă scuzați că vă deranjez…cred că ați ațipit, e multă muncă, dar trebuie să înceapă ședința de consiliu, vă deschid putin geamul să intre aer curat”.
Se duse la geam si privi cu un aer multumit copacii fără ciori, ciuntiți de coroană, să nu apuce problemele să sălășluiască în ei…