În județul Cluj ar putea fi identificate cinci sau șase peșteri ce ar putea fi incluse în circuite turistice, după amenajările necesare, care să nu le pericliteze însă importanța științifică, dar identificarea lor trebuie făcută de Institutul de Speologie, cluburile de profil și responsabili ai Parcului Natural Apuseni, spune prof. univ. dr. Bogdan Onac, cercetător științific la Institutul de Speologie din Cluj-Napoca.
“Aceste peșteri trebuie să fie aproape de șosea. Pot deveni atracții turistice cu minimum de investiții. Cluburile de speologie au descoperit și cartat multe peșteri. Institutul din Cluj-Napoca a cercetat ce resturi fosile și ce minerale se află în interiorul lor. Și în Peștera Mare, de 40 de kilometri, denumită și Peștera Humpleu, din Valea Firei, din Baziul Superior al Someșului Cald, între Valea Firei și Valea Ponorului, în primele săli de la intrare s-ar putea amenaja un circuit de vizitare de 800-900 de metri”, a explicat, cunoscutul profesor clujean.
El a subliniat că regimul peșterilor turistice prevede un circuit, cu intrare pe o parte și ieșire pe alta. Și în străinătate, peșterilor cu o singură intrare li s-a construit o ieșire de siguranță, ca în caz de nevoie vizitatorii să poată fi evacuați ușor.
“Majoritatea peșterilor din județul Cluj, la care mă gândesc acum, au nevoie de o a doua intrare. Dar trebuie să spun că acest lucru ar modifica substanțial condițiile din interior. A doua ușa schimbă circuitul aerului în peșteră, ceea ce afectează populația de viețuitoare și precipitarea mineralelor, pentru că se schimbă temperatura și umiditatea. Toată lumea știe ce s-a întâmplat la Peștera Urșilor, unde construcția celei de-a doua porți a produs o schimbare evidentă în climatul interior. Apoi, când s-au montat uși termopan, care se închid etanș, peștera nu a mai respirat, a apărut vegetație, licheni și mușchi. Pe de altă parte, grupurile de turiști contribuie la creșterea cantității de bioxid de carbon în peșteră. Fără ventilație naturală, bioxidul de carbon se acumulează, se combină cu apa și aerosolii din peșteră și rezultă acid carbonic, care distruge formațiunile. În timp, se observă aceste degradări ale formațiunilor din peșteră”, a arătat profesorul Bogdan Onac.
În Munții Apuseni sunt aproximativ 7.000 de peșteri de mărimi diferite, de la cinci metri la 50 de kilometri lungime, cea mai mare parte dintre ele deosebit spectaculoase la o mare distanță de la intrare, ceea ce face aproape imposibilă amenajarea lor turistică. “Multe din peșterile mici au deja o destinație turistică. Altele ar putea fi vizitate, prin cluburile de speologie care gestionează anumite sectoare din Munții Apuseni și Parcul Natural Apuseni. Peștera “Poarta lui Ionele” (Alba) a fost amenajată de curând. Și “Peștera cu cristale” din Mina Farcu, din Munții Pădurea Craiului, lângă Roșia, descoperită în 1987, cu o lungime de 250 de metri, este amenajată foarte frumos. Peștera Meziad, foarte mare, a fost în bună măsură distrusă, de-a lungul timpului. După ce a fost luată în administrare de primărie, s-au efectuat amenajări binevenite, cu lumini, leduri, poteci marcate, pe o distanță de un kilometru și ceva”, spune universitarul clujean.
Zona Padiș, din inima Munților Apuseni și Bihor, se pregătește să fie pusă în valoare din punct de vedere turistic, pentru că se reface drumul de la Pietroasa, pe lângă Peștera Urșilor. Urmează să se facă legătura cu Răchițele, spre Huedin, a amintit profesorul Bogdan Onac, adăugând că aceste amenajări nu îl încântă, pentru că aduc cu sine suferințe majore naturii: oamenii încă nu știu să facă turism în România, aprind “un foc pentru grătar și mici” peste tot și lasă în urma lor mormane de gunoaie. Omul poluează mediul prin comportamentul său necivilizat. În zona de munte nu există acum infrastructură — toalete și parcări — iar dacă se va construi “va fi românească, cu ape menajere deversate peste tot unde nu trebuie”. Dacă apa menajeră pătrunde în subteran, în peșteri, se produc dezechilibre majore, iar viețuitoarele minuscule din acvifere vor dispare. Americanii au avut soluții ingenioase pentru accesul turiștilor în peșteri: cu ascensorul, până la locul vizitabil, apoi pe jos, pe un traseu limitat. În România, proiecte de acest gen, cu ascensoare, nu se pot realiza la ora actuală, investițiile fiind considerabile.
Profesorul Bogdan Onac spune că în Munții Apuseni terenul este accidentat și nu se poate construi o șosea oriunde, pentru că se distrug și pădurea, și formațiunile exocarstice. Construcția unei șosele în Apuseni presupune și efectuarea unor temeinice studii geotehnice, de stabilitate a terenului. Pe de altă parte, accesul pe drumurile forestiere, pentru sute sau mii de turiști pe an, nu este posibil atâta vreme cât nu există infrastructura necesară, cu parcări, apă potabilă și toalete ecologice.
“Nu toate peșterile din România au bogăția de formațiuni din Peștera Urșilor, din județul Bihor. Peșteri mai mici pot fi interesante pentru turistul de rând, care se bucură de imaginea unui cavernament gigantic, stalactite și stalacmite, despre care ghidul le spune imediat că seamănă cu un cap de balaur, sau cine știe ce animal preistoric. Important este ca peșterile să fie aproape de o bază turistică. Peștera Meziad, de pildă, este aproape de un sat cu pensiuni turistice”, a arătat profesorul clujean.
El spune că, din păcate, românii nu mai merg în drumeții, pe jos, ca altădată. În țările din Occident, oamenii își pun rucsacul în spate și pleacă la drum, pe munte, pe jos. În schimb, în România, posesorii de jeep-uri vor să ajungă până în gura peșterii, iar dacă s-ar putea, ar intra cu mașina și în peșteră. Așa se întâmplă, de pildă, la Peștera Scărișoara, din Țara Moților, unde se văd parcate jeep-uri din toate județele, chiar la gura vestitului ghețar, unic ca dimensiuni în Europa.
În județul Cluj sunt multe peșteri cu rarități, cercetate de oameni de știință. În Cheile Turzii sunt peșteri cu resturi arheologice foarte valoroase. “Dar un turist nu va merge să vadă o peșteră de 200 de metri dacă nu mai există altceva în zonă sau dacă nu se află pe drumul său de vacanță. Nu va merge 20 de kilometri pe un drum neasfaltat pentru o peșteră, chiar dacă ea este deosebit de frumoasă”, arată profesorul Bogdan Onac.
“Huda lui Papară” din Munții Trascăului are, într-una din săli, una din cele mai mari colonii de lilieci din Europa. În peșteră s-a făcut o amenajare prin anii ’70 din secolul trecut, cu traverse, șine de cale ferată, cabluri, etc. La una din multele viituri, toate acestea au fost contorsionate sau dislocate. Au rămas bucăți de metal peste tot, iar la o altă viitură și ce mai era nedegradat a fost luat de ape. A rămas totul în paragină. După 1990 s-a încercat o amenajare cu fonduri Phare, dar fără un proiect profesionist”, a arătat specialistul de la Institutul de Speologie.
Din punctul său de vedere, sunt locuri la suprafață în România care le oferă turiștilor priveliști de neuitat.
“Sunt locuri spectaculoase, de pildă în județul Hunedoara. Colegii mei americani au fost cu totul cuceriți de locurile superbe vizitate. Nu monumente sau muzee, ci locuri din natură, miraculoase. Nu se poate explica în niciun fel cum perle ale turismului național, precum celebrele Băi Herculane, sau stațiunea Borsec, au ajuns în cea mai tristă paragină. La Herculane se așteaptă ca și ceea ce a mai rămas din clădirile simbol ale stațiunii să se degradeze până când vor putea fi cumpărate la un preț derizoriu de către cei ce le vizează. În schimb, am fost plăcut surprins de ceea ce s-a făcut la Salina Turda, o modernizare spectaculoasă, salutară, care atrage, indiscutabil, mii de turiști”, a punctat profesorul Bogdan Onac. AGERPRES/(A — autor: Carmen Fărcașiu, editor: Karina Olteanu)