Spitalul Orășenesc Huedin marchează o premieră importantă în activitatea medicală, după ce echipa de ortopedie a realizat cu succes prima intervenție de protezare totală de șold din istoria unității sanitare.
Operația a fost coordonată de Vlad Macec și a avut ca pacientă o femeie în vârstă de 66 de ani, care suferea de o afecțiune cronică severă, însoțită de deformări articulare și retracții musculare.
Potrivit reprezentanților spitalului, intervenția a avut un grad ridicat de complexitate, însă operația s-a desfășurat fără incidente. Pacienta este internată în prezent la secția de Terapie Intensivă, iar evoluția post-operatorie este una favorabilă.
Conducerea unității medicale consideră această reușită un prim pas spre dezvoltarea unui viitor centru de excelență în ortopedie și protezare la Huedin.
„Această reușită reprezintă primul pas spre viitorul centru de excelență în ortopedie – protezare pe care ne dorim să îl avem la Huedin”, au transmis reprezentanții spitalului.
Totodată, echipa medicală coordonată de dr. Vlad Macec a fost felicitată pentru profesionalism și pentru realizarea acestui moment important pentru medicina locală.
